Istoria oraşului Azuga, de la han la staţiune: primul locuitor al pustietăţii montane a fost un cioban cu 500 de oi
0
Până în jurul anului 1700, ceea ce ştim astăzi drept staţiunea Azuga era o imensă pustietate, lipsită total de populaţie. Oraşul cel mai mic din Prahova se trage dintr-un han, ridicat aici de păstori, amintit în documente drept „Căciula Mare“ sau „Între Prahove“. Hanul a fost devastat periodic de turci.
Istoria oraşului Azuga, una foarte recentă, menţionează faptul că, până în jurul anului 1700, zona, situată la peste 900 de metri altitudine, era o imensă pustietate împădurită, fără ţipenie de om. Însă tocmai specificul acesteia, cu ape limpezi şi pajişti bogate, a atras în zonă crescătorii de animale, păstori de vaci şi de oi.
De asemenea, poziţionarea viitoarei localităţi, pe Valea Prahovei, care a fost permanent o cale de legătură între românii de pe ambii versanţi ai Carpaţilor, a fost un motiv determinant pentru crearea unui nucleu uman.
Unul din primele documente care menţionează la 1815 aşezarea face referire la prima construcţie din zonă, hanul Căciula Mare, numit şi Hanul Între Prahove. Hanul este menţionat şi de istoricii români V. A. Urechia, în lucrarea „Drumul Braşovului“ şi de Nicolae Iorga, în „Scrisori de negustori“.
Din ceea ce s-a transmis pe cale orală, hanul s-ar fi construit pe la 1720-1725, fiind ars în mai multe rânduri de turci. Numele său, „Între Prahove“ venea din poziţionarea sa, în apropierea locului unde se varsă pârâul Azuga în râul Prahova. Pe vremuri, ambele râuri au fost socotite izvoare ale Prahovei.
Potrivit istoriei oraşului Azuga, se pare că meşterii care au înălţat hanul au avut un model în Slonul de Piatră, hanul de la poalele Zamorei, Buşteni, şi singura aşezare omenească de la Sinaia în sus, înainte de 1750. Meşterii au muncit enorm, având de înfruntat o natură capricioasă, şi au făcut un han tot atât de mare, cel puţin în ceea ce priveşte numărul încăperilor. Şopronul, coşarul pentru fân şi celelalte dependinţe erau dispuse în jurul clădirii principale înlocuind zidul de piatră, astfel încât, prin înfăţişarea lui exterioară, Hanul Între Prahove era diferit de celelalte hanuri din Vale Superioară a Prahovei.
Prin mărimea şi linia lor arhitecturală, hanurile prahovene au avut în acea vreme o mare importanţă pentru târgurile Ploieşti şi Câmpina, în timp ce altele, cele din Breaza de Sus, Sinaia, Buşteni, Azuga au constituit o atracţie deosebită pentru călători, nevoiţi să piardă foarte mult pe drumuri. Hanuurile au fost multă vreme şi singurele aşezări stabile din Valea de Sus a Prahovei.
La începuturi, în preajma hanului, la nord şi la sud, la răsărit şi la apus, nu se găsea nici o locuinţă omenească, însă datorită vieţii pastorale intense, în primii ani ai secolului al XVIII-lea încep să apară primele gospodării răzleţe.
Primul locuitor, un cioban cu 500 de oi
Primul locuitor care s-a statornicit în Azuga a fost Gheorghe Zangor, care avea 500 de oi şi şi-a construit primul casa în anul 1800. Casa lui Zangor a fost o locuinţă simplă, ţărănească şi nu prea mare. Casa lui Gheorghe Zangor a fost construită pe malul drept al Văii Azuga, iar lângă ea s-a construit mai târziu casa Blebea, care îmbina toate liniile de arhitectură românească.
În anul 1884, Predeal, Azuga, Buşteni şi Poiana Tapului s-au dezlipit de Sinaia pentru a forma împreună o nouă comună sub numele de Predeal, care se întindea până la apa Peleşului.
În 21 aprilie 1889, reşedinţa Primăriei s-a strămutat de la Predeal la Azuga, într-un local ridicat pe un teren pus la dispoziţie de Regele Carol I, proprietarul moşiei, apărând astfel avantaje atât pentru administraţie cât şi pentru populaţie, prin faptul că reşedinţa era la centru.
Industrializare rapidă
Primele începuturi de industrie în Azuga, atunci un simplu cătun aparţinând de comuna Predeal, datează din anul 1830 prin înfiinţarea de către Aslan, venit de la Rucăr, a unei Fabrici de Sticlă, Glăjeria lui Aslan. Antreprenorul a lucrat doi ani la montarea ei, aducând sticlari din Bohemia, cărora le-a făcut 30 barăci din lemn pentru locuit, a adunat multă materie primă, nisip de siliciu, lut pentru oale de topit furnizat de râşnoveni, pe care îi plătea cu sare de Telega, a produs sticlă suflată, colorată şi geamuri. A închis-o în scurt timp, din motive necunoscute, abandonând toate investiţiile, care s-au ruinat după ce au rămas fără stăpân.
În anul 1879 s-a construit o nouă fabrică de sticlă, proprietatea lui S. Grunfeld, fabrica având în jur de 250 de angajaţi, majoritatea din Bohemia, ale cărei produse erau foarte căutate pe pieţele româneşti. Au urmat fabrica de caşcaval (1882), fabrica de var hidraulic (1885), fabrica de ciment (1885), fabrica de postav (1887), fabrica de salam (1877), fabrica de cherestea (1888), fabrica de şampanie (1892) şi fabrica de şamotă (1908).
Însă cea mai importantă fabrică construită în Azuga a fost fabrica de Bere, ridicată în perioada 1898-1900, de către de către firma Grundt, Rădulescu & Co. Industriaşul Peter Schesser l-a convins pe maestrul berar Grundt, care în acea vreme fabrica în Braşov cea mai bună bere, să vină la Azuga pentru a participa la înfiinţarea unei fabrici de bere.
Biserică în locul hanului
Şi în secolul al XIX-lea, locul cuprins între apele Azuga şi Prahova a fost un renumit loc de popas, pe drumul ce traversa munţii. Pe locul unuia dintre aceste hanuri, între anii 1902-1903, a fost construită actuala biserică, închinată Sfintei Treimi. Pe lângă darurile oferite de credincioşi, un ajutor semnificativ a venit de la Casa Regală. Biserica este împodobită cu o serie de vitralii deosebite, lucrate de un meşter german, în anul 1902, la cererea regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, ctitorii bisericii.
În prezent, cu doar 4.400 de locuitori, oraşul Azuga este cel mai mic din Prahova. Condiţiile climaterice l-au făcut, însă, un oraş cunoscut în România, foarte căutat de iubitorii sporturilor de iarnă, pentru cele 7 pârtii de schi, cu o lungime totală de 7 kilometri.
Vă mai recomandăm
Cum a făcut avere Valerii Moraru. Berea Azuga şi apa minerală Perla Covasnei au făcut grosul
Se încarcă comentariile...
