Lacrimi şi multă durere la înmormântarea lui Alexandru Costache, elevul de nota 10 din Ploieşti care s-a înecat duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Costache, copilul în vârstă de 13 ani, înecat duminică seara la ştrandul de la Ana Maria Pop, a fost condus, astăzi, pe ultimul drum. Zeci de rude, prieteni, colegi şi profesori şi-au luat rămas-bun de la Alexandru, un copil de nota 10 şi la învăţătură, şi la comportament, după cum l-au apreciat cei care l-au cunoscut.  

Îngenuncheate de durere, mama şi sora au fost îndeaproape supravegheate de apropiaţi, dar şi de un echipaj al Ambulanţei prezent la înmormântare.

Cu braţele pline de flori, cu ochii în lacrimi şi cu o durere incomensurabilă în suflet elevii de la Şcoala „Mihai Eminescu" din Ploieşti l-au condus pe colegul lor drag pe ultimul drum. A fost primul şi de această dată, aşa cum i-a plăcut să fie tot timpul, însă acum nu pe podiumul de premiere, ci în fruntea cortegiului funerar de la Cimitirul „Eternitatea" din Bariera Bucureşti.

CITIŢI AICI POVESTEA TRAGICĂ A LUI ALEXANDRU COSTACHE

Nici acum, apropiaţii nu-şi explică maniera în care s-a produs tragedia. De ce era Alexandru singur la piscină, de ce nu avea complexul un supraveghetor, de ce nu are bazinul margini de protecţie, de ce nu s-a putut salva un copil care ştia să înoate? Multe întrebări şi toate fără niciun răspuns.

„Nu ştim ce s-a întâmplat, nu ştim nimic concret. Păcat, mare păcat pentru ceea ce s-a întâmplat. Ţineam enorm la copilul ăsta. Era o dulceaţă de om, un copil excepţional. Ferească Dumnezeu de astfel de evenimente", ne-a spus împietrită de durere Ana Nicolae, învăţătoarea lui Alexandru.

Fiind perioadă de vacanţă, la înmormântare nu au putut participa toţi colegii, însă cu siguranţă le va lipsi cel care avea întotdeauna pentru ei o vorbă bună, un zâmbet şi era mâna lor de ajutor la lecţii.

O familie greu încercată

Drama vine la câteva luni după ce în aprilie, familia i-a făcut parastasul de şapte ani tatălui lui Alexandru, Dorel Costache.

„Mi-e milă rău de bătrână, nu ştiu cum de mai are putere să reziste. Are o poveste de te înfiori. În decurs de şapte ani şi-a îngropat şi soţul, şi pe cei doi fii, iar acum trăieşte drama de a-şi vedea şi nepotul mort", ne-a povestit Laura Iancu, o prietenă apropiată familiei Costache.

Mama şi sora lui Alexandru, greu încercate de soartă, abia şi-au putut lua rămas-bun de la mezinul şi sufletul familiei. Aproape le-au stat şi un echipaj de la Ambulanţă pentru acordarea primului-ajutor în caz de nevoie.

Povestea tragediei

Alexandru Costache s-a înecat duminică seara în bazinul complexului Ana Maria Pop din Ploieşti, unde se afla la aniversarea unui prieten. Copiii i-au sesizat dispariția abia în momentul în care a venit tortul aniversatului. L-au găsit plutind, fără suflare. Medicii sosiți la fața locului l-au găsit în stop cardiorespirator și au încercat minute bune să-l readucă la viață, însă fără niciun rezultat.

În urma tragediei, oamenii legii au deschis o anchetă la complexul Ana Maria Pop. Pentru faptul că nu aveau supraveghetor, așa cum prevede regulamentul, conducerea complexului riscă o amendă cuprinsă între 3.000 și 30.000 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite