Batman se răzbună! Un ploieştean a „aterizat“ la fosta soţie prin plafon!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un bărbat, în vârstă, de 53 de ani a vrut să experimenteze "zborul" prin acoperiş (foto: arhivă)
Un bărbat, în vârstă, de 53 de ani a vrut să experimenteze "zborul" prin acoperiş (foto: arhivă)

Dacă s-ar realiza emisiunea „Din răzbunare", un ploieştean, în vârstă de 57 de ani, nu ar putea lipsi dintre protagoniştii ei.

Supărat nevoie-mare pe fosta nevastă, bărbatul a vrut s-o surprindă într-un stil cu totul şi cu totul aparte. Dat afară pe uşă din cauza numeroaselor neînţelegeri, ploieşteanul s-a hotărât să se reîntoarcă la soţie... prin acoperiş.

Omul a distrus plafonul, şi-a speriat zdravăn fosta consoartă, iar apoi s-a făcut nevăzut. Femeia a mers fulger la Poliţie unde a reclamat incidentul, completând că din imobil i-au fost sustrase mai multe bunuri şi suma de 1oo de lei.

În urma cercetărilor, poliţiştii l-au identificat pe „Batman de Ploieşti". Fostul soţ a recunoscut că a distrus acoperişul, din dorinţa de răzbunare, însă a menţionat nu i s-au „lipit" de mână obiecte sau valori din locuinţă.

Răzbunarea lui...Batman a fost „recompensată" cu un dosar penal pentru distrugere şi pătrundere fără drept într-o locuinţă. Iar cercetările continuă pentru a se stabili şi situaţia dispariţiei bunurilor şi banilor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite