Luminile Sărbătorilor se aprind, la Ploiești, în Ajunul lui Moș Nicolae!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iluminatul ornamental din acest an va fi de aproape 2 milioane de lei (foto: arhivă Alex Policală)
Iluminatul ornamental din acest an va fi de aproape 2 milioane de lei (foto: arhivă Alex Policală)

Luminile de Sărbători se vor aprinde la Ploiești pe 5 decembrie și-i vor costa pe contribuabili două milioane de lei, cu aproximativ 300.000 de lei mai mult decât anul trecut.

În prețul amintit intră închirierea, montarea şi demontarea ornamentelor luminoase, iar banii vor merge către operatorul de iluminat Luxten.

Din suma alocată de la bugetul local pentru „îmbrăcarea" Ploieștiului în haine de sărbătoare, 37.000 de euro sunt alocați pentru zece figurine luminoase în format 3D, reprezentând figurine specific sezonului, dar şi pentru decorarea a două fântâni arteziene din oraş.

Suplimentar, tot din bugetul local, vor fi plătite și facturile la Electricitate pentru iluminatul ornamental.

Beculețele vor fi aprinse de către primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, în Ajunul Moșului Nicolae. Tot, în ajun, pe platoul din faţa Casei Sindicatelor va avea loc un spectacol la care îşi va da concursul ansamblul folcloric al Casei de Cultură a Municipiului Ploieşti „I. L. Caragiale". De asemenea, în perioada 06 - 24 decembrie 2010, copiii se pot întâlni cu Moş Crăciun, care va cutreiera cu trăsura sa, străzile municipiului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite