Stiri din Ploiesti

Ţurţurii, pericolul care pândeşte la înălţime FOTOGALERIE

10 februarie 2012, 16:17 |  Autor: Alex Policală | 

Cuvinte cheie: ger, zapada ploiesti, ninsoare ploiesti, turturi ploiesti, ger ploiesti, vreme ploiesti, meteo ploiesti, gheata ploiesti, inghetat ploiesti,

Un ţurţure care acesta poate produce accidente grave

Ploieşti

Un ţurţure care acesta poate produce accidente grave

 

Ţurţurii pot răni grav un trecător dacă se desprind de la o înălţime mare. Proprietarii sau administratorii clădirilor pe marginea cărora s-au format ţurţuri au obligaţia de a curăţa jgheaburile de scurgere a apei. Practic nimeni nu face nimic, lăsând totul în voia sorţii.

Din fericire, datorită temperaturilor scăzute „stalactitele‟ de gheaţă nu s-au desprins de pe streaşini. Acestea vor creşte în dimensiuni şi se vor prăbuşi de asfalt la primul dezgheţ.

Ploieştenii nu au ce face şi trec grăbiţi pe sub ele pentru a nu ocoli pe carosabil.

Alţii nici nu se uită pe sus să vadă colţii sidefii care-i pândesc, parcă din văzduh.


CLICK pe imagini pentru a vedea FOTOGALERIA

Pompierii pot interveni, aşa cum au făcut-o şi în alţi ani la solicitarea proprietarilor, în cazul în care aceştia nu pot ajunge până la ţurţuri.

Foarte puţini au apelat la ajutorul acestora.

Dacă aţi fotografiat ţurţuri interesanţi sau de dimensiuni mari puteţi să le trimiteţi pe adresa de mai jos pentru a fi publicate.


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole