Ploieştiul după marea ninsoare FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Troienele din centrul oraşului
Troienele din centrul oraşului

Nimeni nu îşi aduce aminte să fi văzut atâta zăpadă.  Unii ploieşteni sunt de părere că zăpada ca aceasta a mai fost în 1986, alţii mai în vârstă consideră că tot iarna din '54 a fost mai dură.

După numai o zi de ninsoare, viaţa ploieştenilor a fost dată peste cap. Cei care s-au dus dimineaţa să plece cu autoturismele personale au găsit pe acestea şi în jurul lor un strat de aproape 30 de centimetri de zăpadă.

Lopeţile au fost cele mai folosite instrumente în această perioadă. Oamenii bine echipaţi au acum trei tipuri de lopeţi, lopeţi late pentru zăpadă afânată, cele clasice pentru cea întărită şi lopeţile mici pentru operaţiuni de scobire în jurul roţilor. 

Bineînţeles nu au lipsit nici lopătarii de închiriat care se plimbă pe străzi căutând clienţi înzăpeziţi.

La săniuş... cu sacul

CLICK pe imagini pentru FOTOGALERIE

În timp ce pe multe străzi au acţionat plugurile, nu au lipsit totuşi nici străzile impracticabile circulaţiei auto.

Tot din cauza zăpezii sau doar a lăcomiei, comercianţii din cartiere dar şi din supermarketuri au ridicat preţurile la produsele alimentare cu câţiva lei.

Zăpada, ocazia perfectă pentru bătutul covorului

CLICK pe imagini pentru FOTOGALERIE

Copiii şi adolscenţii au fost cei mai fericiţi în aceste zile, mai ales că nu s-a învăţat. Ei s-au dat cu sania, cu sacul pe cele câteva derdeluşuri improvizate precum scările de la statuia domnitorului Mihai Viteazul.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite