Stiri din Ploiesti

Porumbei şi lopeţi ambulante. Iarnă grea în februarie, la Ploieşti FOTO

3 februarie 2012, 18:59 |  Autor: Alex Policală | 

Cuvinte cheie: ger, ninsoare ploiesti, zapada ploiesti, atmosfera zapada ploiesti, deszapezire ploiesti,

Oamenii s-au înarmat cu lopeţi în caz de înzăpezire

Ploieşti

Oamenii s-au înarmat cu lopeţi în caz de înzăpezire

 

A doua tranşă de ninsori din această iarnă a dat circulaţia rutieră peste cap, dar nici pietonii nu s-au descurcat prea bine. Ploieştenii care au putut să lipsească astăzi de la serviciu nici măcar nu au ieşit din case. Foarte puţini s-au încumetat să iasă afară, şi numai la rugămintea copiilor.

Iarna nu le-a picat prea bine ploieştenilor. În cea de-a doua zi de ninsoare, au trebuit să-şi cureţe automobilele de mai multe ori, iar cei care au ales transportul în comun au fost nevoiţi să-şi facă loc cu greu în maşinile pline de călători înfofoliţi.

Nici mersul pe jos nu a fost o plăcere, pentru că gheaţa de pe trotuarele necurăţate, acoperită cu zăpadă proaspătă, a pus la încercare calităţile echilibristice ale trecătorilor.


CLICK pe imagini pentru fotogalerie

Serviciul de Gospodărire Urbană şi operatorul de salubritate au făcut ture neîntrerupte cu utilajele de deszăpezire pe străzile principale ale oraşului. Muncitorii de la Rosal munceau anevoie, pentru că, în urma lor, zăpada se aşternea în câteva minute.


CLICK pe imagini pentru fotogalerie

Copii au fost cei mai fericiţi, deşi zăpada depusă nu e bună pentru bulgări, deoarece este geruită. Cu greu, unii părinţi şi bunici s-au încumetat să ia sania şi să-şi plimbe odraslele.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole