FOTO Legenda Mănăstirii Sinaia, ridicată de spătarul Mihail Cantacuzino după un un pelerinaj la muntele Sinai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Sinaia are o istotie de peste trei veacuri. FOTO pensiunesinaia.ro
Mănăstirea Sinaia are o istotie de peste trei veacuri. FOTO pensiunesinaia.ro

Unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din Prahova, mănăstirea Sinaia are o istorie de peste 300 de ani. De existenţa ei se leagă identitatea istorică a oraşului Sinaia, fiind prima construcţie ridicată pe acest teritoriu, de spătarul Mihail Cantacuzino, impresionat de măreţia locurilor vizitate într-un pelerinaj la muntele Sinai. A fost şi prima mănăstire şi biserică din România electrificată, prin grija Regelui Carol I

Mănăstirea Sinaia datează din secolul al XVII-lea şi, conform surselor documentare, se identifică cu începuturile istorice ale oraşului Sinaia, fiind prima construcţie atestată pe acest teritoriu. Fondatorul mânăstirii este Marele Spătar Mihail Cantacuzino, care împreună cu mama sa Elena şi cu sora sa Stanca, face un pelerinaj la Locurile Sfinte şi ajunge, cu această ocazie, şi la Muntele Sinai, unde s-a rugat în mănăstirea „Sfânta Ecaterina“.

Impresionat de măretia biblică a locurilor vizitate, construieşte, la reîntoarcerea în Ţara Românească, o frumoasă mânăstire pe care o numeste Sinaia, „în amintirea Sinaiei celei mari“,  mănăstire pe care o închină Sfintei Fecioare Maria.

„Am zidit din temelie şi am înălţat un schiţişor, numindu-se Sinaia, după asemănarea Sinaiei cei mari şi după-cum arată şi Patriarchul Ţarigradului Gavriil (1702), pe care Sinaia au numit-o bine făcând, îndemnându-se de multă dragoste şi cucernicie ce avea către sfântul şi de Dumnezeu umblatul muntele Sinaiei”, scrie în actul de fondare al bisericii. Construcţia mănăstirii începe în 1690 şi va dura până în 1695.

De muntele Sinai se leagă episodul biblic al locului unde Moise a primit tablele legii cu cele zece porunci.

Curtea nouă datează de la 1840

La început, mănăstirea a fost construită să adăpostească doisprezece călugări (după modelul Mântuitorului Iisus Hristos care şi-a ales doisprezece apostoli), dar, cu timpul, numărul a crescut fiind necesară construirea unei alte biserici mai mare şi a unor chilii suplimentare. Noile construcţii (ceea ce se numeşte astăzi „curtea nouă“), au fost realizate între anii 1842-1846, prin grija stareţului Ioasaf şi Paisie.

Datorită poziţiei sale strategice (situată pe Valea Prahovei, rută comercială ce lega Bucureştiul de Braşov), Mănăstirea Sinaia va cunoaşte numeroase invazii turceşti şi austriece, care vor distruge parţial mănăstirea.

Forma bisericii vechi, puţin obişnuită în epocă

Pelerinii care ajung la Mănăstirea Sinaia găsesc aici şi un adevărat muzeu de artă şi de spiritualitate românească.

Vechea biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ este construită în stilul brâncovenesc, arhitectură caracteristică Ţării Româneşti, stil ce poartă numele Domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acest stil, de influenţă barocă, are drept caracteristici coloanele sculptate în piatră şi ornate cu motive florale şi vegetale (floare de crin, frunză de stejar, etc.).

Forma exteriorului bisericii, în cruce latină - absidele în contur rectangular, este puţin obişnuită în epocă. În general, bisericile ortodoxe sunt formate din: pronaos, naos şi altar, iar stilul brâncovenesc adaugă acestora trei pe cea de a patra, sub forma unei camere deschise susţinută de coloane, pridvorul.

Foarte important este portalul intrării în pronaos care este sculptat în piatră, reprezentând la dreapta pe Moise cu Tablele Legii, şi în partea stângă pe fratele lui, Arhiereul Aaron, cu toiagul înfrunzit. La mijlocul portalului se găseşte stema familiei fondatoare - familia Cantacuzino, vulturul bicefal ce ţine în gheare semnele imperiale ale puterii: sceptrul şi crucea.

Pictura din pridvor şi pronaos (Pantocratorul) este în cea mai mare parte cea originală, realizată de Pârvu Mutu Zugravul, pictorul preferat al Cantacuzinilor.

Cupola pridvorului este pictată cu scene din viata Sfintei Ecaterina (ocrotitoarea Mânăstirii de la Muntele Sinai), a Sfântului Gheorghe (protectorul Moldovei şi al militarilor) şi a Sfântului Dumitru (ocrotitorul Ţării Românesti).

Tabloul votiv îl reprezintă pe fondatorul mânăstirii, Mihail Cantacuzino, înconjurat de optsprezece copii (din care 12 adoptaţi), de prima soţie (Maria) şi cea de a doua (Teodora), precum şi de alţi membri ai familiei Cantacuzino, la loc de frunte fiind fratele ctitorului, stolnicul Constantin Cantacuzino. Sunt pictati cinci voievozi ai Ţării Româneşti, cu care ctitorul era înrudit: prin mama sa, Elena, se tragea din Constantin Şerban (1654-1658), Radu Şerban (1601-1611) şi Neagoe Basarab (1512-1521); domnitorul Şerban Cantacuzino (1679-1688) era fratele său, iar Ştefan Vodă Cantacuzino (1713-1716) îi era nepot de frate.

De remarcat că pictorul Pârvu Mutu Zugravul a reuşit să transmită cu multă fidelitate mesajul fondatorului, acela al milei creştine (în aproape toate scenele iconografice personajele sunt pictate cu mâna întinsă). Într-un document al epocii, Mihail Cantacuzino consemna: „Iubeşte şi miluieşte pe aproapele tău, cercetează pe cel bolnav şi sărac şi adăposteşte în casa ta pe cel oropsit“.

Mihail Cantacuzino este cel care a construit primul spital în Ţara Românească – Spitalul Colţea (Bucureşti), în incinta mănăstirii Colţea, zidită tot de el. Printre ctitoriile lui Mihail Cantacuzino se mai numără Biserica Fundenii Doamnei din Bucureşti, Schitul Titireciu din Oltenia şi o biserică la Râmnicu Sărat.

Mănăstirea Sinaia are şi un frumos paraclis, care datează din aceeaşi perioadă - 1695. Paraclisul este o mică biserică, o capelă, specifică mănăstirilor şi reşedinţelor episcopale sau mitropolitane unde se desfăşoară slujbe zilnice. Arhitectura sa joasă, precum şi pictura sa originală înnegrită de trecerea timpului, creează fiorul religios al catacombelor primelor secole ale creştinismului. În ceea ce priveşte mesajul dogmatic şi istoric al picturii se cuvine menţionată originalitatea sa, mai ales în pronaos unde, asemenea unor clişee de film, sunt prezentate ultimele momente din viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos.

Cavoul lui Tache Ionescu este la Mănăstirea Sinaia

Tot în curtea vechii mănăstiri, lângă paraclis, se găseşte cavoul lui Tache Ionescu, prim-ministru în perioada Primului Război Mondial, care a avut un rol foarte important în unirea ţărilor române după război. Fiind bolnav, s-a vindecat la Mănăstirea Sinaia, lăsând prin testament dorinţa de a fi îngropat la mănăstirea unde s-a însănătoşit. Alături de sarcofagul său se găseşte bustul celei de-a doua soţii, Adina, bust sculptat în marmură albă de sculptorul italian Roscitano, la Roma, în septembrie 1926.

Biserica nouă are un epitaf înregistrat în catalogul UNESCO

Aşezată în incinta nouă şi închinată Sfintei Treimi, Biserica mare a fost construită din piatră şi cărămidă între anii 1842-1846 prin străduinţa călugărilor care locuiau aici.

Deteriorată de mai multe ori, ea a fost parţial reconstruită între anii 1893-1903 şi renovată complet după planul arhitectului George Mandrea.

În biserică există una din cele mai remarcabile piese din Mănăstirea Sinaia: epitaful executat de Ana Roth, doamna de curte a Reginei Elisabeta. Este lucrat cu acul şi cu fir de aur şi mătase colorată pe pânza de bumbac. Confecţionarea acestuia a durat trei ani (1897-1900), iar epitaful respectiv este înregistrat în catalogul U.N.E.S.C.O..

Cele două icoane ruseşti, “Sf. Serghie” şi “Sf. Nicolae”, sunt darul făcut de Ţarul Nicolae II stareţului M-rii Sinaia, Nifon Arhimandritul, în 1903, cu ocazia botezului prinţului Nicolae, fiul  lui Ferdinand (1914-1927), regele unificator.

Mănăstirea a fost electrificată de Regele Carol I

Prin grija Regelui Carol I, biserica mare a Mănăstirii Sinaia a fost dotată cu energie electrică, fiind prima biserică şi mănăstire ortodoxă din România care a fost electrificată. Familia regală a locuit în timpul vacanţelor la Sinaia, chiar la mănăstire, o perioadă de 11 ani, începând cu 1871. După mutarea lor la castel, când s-au sărbătorit 200 de ani de la fondarea mănăstirii, s-au amenajat în aceste spaţii (vechi reşedinţe regale) un muzeu religios care funcţionează şi astăzi şi care a fost primul muzeu religios românesc.

Mănăstirea Sinaia este monument istoric

Muzeul mănăstirii conţine obiecte de cult rare: prima Biblie tradusă şi tipărită în română la Bucureşti (prin grija domnitorului Şerban Cantacuzino, în 1688) şi o superbă colecţie de icoane.
Mănăstirea Sinaia este inclusă în Lista monumentelor istorice din România.

Pe aceeaşi temă

FOTO Mănăstirea Râmeţ, ”Grădina raiului din Apuseni”. Cum a fost ridicată biserica veche cu 2 metri în anul 1988. Mănăstirea Râmeţ este unul dintre cele mai vechi aşezăminte călugăreşti din Transilvania. Ridicată în Munţii Trascăului, pe lângă valea Geoagiului (dacica Germisara) într-un loc numit „Valea Mănăstirii”, bisericuţa cu hramul Izvorul Tămăduirii poartă ascunse în zidurile-i firave nu puţine taine şi legende. Mai este denumită şi ”Grădina raiului din Apuseni”.

FOTO Legenda mânăstirii ridicate de un cioban dintr-un lemn şi a schitului unde au fost ucişi 300 de călugări. Vâlcea ocupă locul II în topul judeţelor cu cele mai multe schituri şi mânăstiri, fiecare aşezământ monahal având o istorie de câteva secole. Printre lăcaşurile sfinte pe seama cărora au apărut mai multe legende se numără Mânăstirea Dintr-un Lemn şi Mânăstirea Iezer, locul unde au fost ucişi 300 de călugări.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite