Fiul fostei judecătoare Veronica Cârstoiu ar putea ieşi în curând din puşcărie. Fostul preot a comis un accident mortal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cergan aşteaptă să fie eliberat condiţionat din Penitenciar    FOTO Arhivă Adevărul
Florin Cergan aşteaptă să fie eliberat condiţionat din Penitenciar    FOTO Arhivă Adevărul

Florin Cergan, fiul fostei judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, Veronica Cârstoiu, condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, este la un pas să iasă din închisoare.

Judecătoria Ploieşti a admis, în data de 5 aprilie, propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, acolo unde Cergan a fost încarcerat.

“(…) admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti privind pe persoana condamnată CERGAN FLORIN, în executarea pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 109/2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. C.pen.-1969 şi dispune punerea în libertate condiţionată a persoanei condamnate, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 C.pen.anterior, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutata”, confiorm portalului instanţelor de judecată.

Decizia Judecătoriei Ploieşti, favorabilă deţinutului, nu este una definitivă. Cergan mai trebuie să aştepte judecarea contestaţiei înaintată de Parchet, care se va judeca la Tribunalul Prahova în data de 5 mai 2017.

Un preot, soţia şi fiica acestuia au murit în accidentul produs de Cergan

Florin Cergan a fost implicat într-un accident rutier, care a avut loc pe raza municipiului Târgovişe, în anul 2011, în urma căruia au murit trei persoane, un preot, soţia acestuia şi fiica în vârstă de 15 ani a celor doi.

Cergan, care la data săvârşirii faptei era şi el preot în parohia Lăculeţe din comuna dâmboviţeană Glodeni, nu a recunoscut iniţial faptul că el se afla la volanul autoturismului BMW care a spulberat Dacia în care se aflau cele trei victime.

A fost reţinut imediat după accident de procurorii dâmboviţeni sub acuzaţia de ucidere din culpă, iar trei ani mai târziu, mai exact în data de 22 aprilie 2015, Curtea de Apel Ploieşti dă sentinţa definitivă în acest caz.

“(…)condamnă pe inculpatul Cergan Florin pentru comiterea unei infracţiuni de ucidere din culpă la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare în regim de detenţie”, conform portalului instanţelor de judecată. 

Florin Cergan a fost încarcerat şi şi-a ispăşit pedeapsa la penitenciarul Ploieşti unde se află şi în prezent.

Condamnat şi pentru corupţie în acelaşi dosar cu mama sa

Situaţia jurudică a fostului preot este destul de complicată. După producerea accidentului din Târgovişte, el a fost cercetat şi condamnat într-un alt dosar penal, în care a fost acuzat, alături de mama sa, Viorica Cârstoiu, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, pentru fapte de corupţie într-un dosar instrumentat de DNA Constanţa.

În acest al doilea dosar, Cergan a primit o pedeapsă de 2 ani cu executare, fiind găsit vionat de complicitate la trafic de influenţă. Cele două pedepse au fost contopite, conform legii, rezultând în final o pedeapsă de executat în regim de detenţie de 4 ani şi 8 luni, din care se va scădea în final perioada petrecută în arest preventiv.

Fosta judecătoare Veronica Cârstoiu a fost condamnată definitiv, în 2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şapte ani de închisoare, fiind acuzată că a primit aproximativ 630.000 euro mită de la omul de afaceri Dinel Staicu pentru a-i anula acestuia pedeapsa din dosarul de fraudare a Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR), conform Agerpres.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite