FOTOGALERIE Vezi ce-au făcut echipele prahovene în Cupa României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turul IV al Cupei României a avut la start, ieri, două echipe din Prahova. Ambele formaţii de Liga a III-a, Chimia Brazi şi CSO Plopeni au întâlnit, acasă, echipe din eşalonul superior, FC Argeş Piteşti, respectiv Chindia Târgovişte. Vedeţi aici cum s-au descurcat

Echipa din Plopeni a continuat seria luptelor cu Chindia, începută sezonul trecut pe vremea când amândouă evoluau în C3. Târgoviştenii, care între timp au obţinut promovarea în Liga 2, şi-au demonstrat încă o dată superioritatea, câştigând detaşat meciul de ieri, din Cupa României. Mai mult, Chindia a început meciul cu o formulă de start foarte tânără, din care au făcut parte doar câţiva dintre titularii consacraţi. Chiar şi cu rezervele, oaspeţii s-au impus cu scorul de 4-1. Au marcat: Dicu (16), respectiv Horva (6, 66), Negoescu (70) şi Gavrilă (79).

image

Vezi AICI galeria foto de la Chimia - FC Argeş

De cealaltă parte, Chimia a întâlnit o formaţia a Piteştiului din care mai cunoscuţi au fost doar căpitanul Năstăsie şi portarul Rusandu. Jocul indecis din prima etapă de campionat s-a repetat pentru chimişti şi în turul IV al Cupei. Chiar dacă Vişan a creat pericol în minutul 21, după o acţiune personală finalizată imprecis, oaspeţii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 29, la o fază în care neexperimentatul Zamfir l-a scos din ofsaid pe Ivănică. Gazdele au forţat egalarea, prin Arnăutu (34), Vişan (38), Irimescu (54) şi Vlad (65), ultimul reuşind să dribleze portarul în marginea careului, înainte de a fi prins din urmă de un apărător şi deposedat înainte să şuteze. În minutul 69, fundaşul Ionescu vede cartonaşul roşu pentru o gheată în figura unui adevrsar, la o mingea înaltă, numai că bucuria gazdelor n-a durat deloc mult. În minutul 73, verigile slabe, Stârpici şi Zamfir, au cedat încă o dată, iar Alin Popa a reluat în poartă o centrare pe jos, venită de pe stânga. Patru minute mai târziu, atacanţii argeşeni au scăpat singuri cu portarul, dar ceea ce ar fi trebuit să fie o pasă de gol pentru coechipier s-a dovedit o minge mult prea lungă pentru a mai putea fi prinsă şi reluată spre poartă.

Gazdele au reuşit unicul gol în minutul 90, după un corner la care portarul advers a ieşit eronat. Cele patru minute de prelungire au adus numai o morişcă de pase prin care oaspeţii au reuşit să ţină mingea departe de poartă.

Chimia Brazi - FC Argeş Piteşti 1-2 (0-1)

Chimia: Gheorghe - Stârpici (83 Munteanu), Neagu (8 Zamfir), Ciobanu, Irimescu - Vlad, Bencea (57 Butufei), Minciună (c), Năstase - Vişan, Arnăutu. Antrenor: Răzvan Vlad

FC Argeş: Rusandu - Tudor (90+3 Andrei), Ionescu, Walace Da Silva, Briceag - Popa, Năstăsie (c), Răuţă, Manole (80 Beuran) - Ivănică, Predoiu (57 Cîrstea R.). Antrenor: Viorel Dumitrescu

Marcatori: Munteanu (90) / Ivănică (29), Popa (73)

Cartonaşe galbene: Năstase (77), Zamfir (82); Cartonaş roşu: - / Ionescu (69)

Jucătorul meciului: Leonard Manole

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite