Gardul discordiei se ridică la Muzeul „I.L. Caragiale“ din Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„O situație furtunoasă!" Cam așa ar putea fi numită disputa dintre membrii Asociației „Centrul Civic Vest" (CC Vest) și reprezentanții Muzeului I.L. Caragiale, din cauza unui gard. Locatarii Asociației sunt revoltați că prin amenajarea noului zid li se ia din spațiul verde.

Lucrările au început în urmă cu două săptămâni și fac parte dintr-un proiect mai amplu al Direcției de Cultură Prahova, care vizează modernizarea instituției.

În 2012 se va împlini un secol de la dispariția marelui dramaturg român, motiv pentru care în județul nostru va fi marcat „anul Caragiale".

„Din 2000 nu s-a mai făcut aici niciun fel de lucrare. Acum renovăm tot. În exterior vom încerca să facem grădina frumoasă, să mascăm conductele care sunt lângă muzeu. Sunt niște lucrări necesare ținând cont de evenimentul pe care-l vom avea anul viitor", ne-a declarat Lia Maria Voicu, șeful Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Prahova.

Membrii Asociației sunt revoltați pe conducerea muzeului că în planul de reamenajare a curții instituției intră și tăierea a trei pomi, doi dintre ei fiind plantați de către locatari.

„Un copac deja l-au tăiat, ne-au mințit că a căzut de la furtună, dar dacă nu-i auzeam și nu-i vedeam cu târnăcoapele aici poate că îi credeam. Spun că vor planta alți pomi, dar vrem să-i lase pe ăștia pe care i-am pus noi acum șapte-opt ani și care sunt oaza noastră de verdeață și răcoare", ne-a declarat Ioan Cârstoiu, președintele Asociației „CC Vest".

În speranța că vor salva pomii, locatarii au sunat la Poliție, însă oamenii legii nu au putut decât să restabilească liniștea între cele două tabere. Decizia de a tăia sau nu copacii revine Serviciului  de Gospodărire Urbană (SGU)Ploiești, unde conducerea Direcției de Cultură a depus o cerere în acest sens săptămâna trecută.

Locatarii Asociației CC Vest se plâng și de faptul că prin reamenajarea gardului li s-a luat din spațiul verde. „Ar fi trebuit să meargă drept cu bordura, dar au făcut totul după bunul plac", ne-a spus revoltat președintele Asociației. Afirmația i-a fost contrazisă de Lia Maria Voicu.

„Noi încercăm să facem ceva frumos, având toate aprobările, dar trebuie să existe niște persoane care nu au ce face, stau cu coatele pe geam și ne căută nod în papură", a declarat șefa Direcției de Cultură.

Momentan lucările la Muzeul „I.L. Caragiale" sunt întrerupte până când SGU va lua o hotărâre în cazul copacilor. Certurile savuroase dintre cele două părți sunt „supravegheate" cu mare atenție, din curtea muzeului, de către nenea Iancu. Oamenii sunt aceiași cu cei pe care i-am întâlnit în operele lui, doar vremurile și gardul sunt noi!

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite