Saună gratuită la locul de muncă. În bucătăriile, brutăriile sau piețele din Ploiești, temperaturile au ajuns și la 50 de grade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mergi pe stradă în mijlocul zilei şi simţi că te prăbuşeşti? Este o senzaţie minoră în comparaţie cu efectele resimţite de cei care lucrează la gura cuptorului în aburii mâncărurilor sau în piețele din oraș.

Pentru bucătari, brutari, patiseri, dar și pentru negustorii care stau zi-lumină în piețele unde s-a creat efectul de saună, canicula are cu totul alți parametri. În spațiile unde își desfășoară aceștia activitatea, termometrul se blochează la 50 de grade Celsius. Condițiile sunt greu de îndurat, însă oamenii susțin că n-au alternativă.

Conform legii, fie că lucrează în aer liber sau în spaţii închise, angajaţii ar trebui să aibă asiguraţi între doi şi patru litri de apă minerală, sisteme de ventilaţie, echipament individual de protecţie şi acces la duşuri. De asemenea, programul de lucru trebuie să fie redus sau alternat cu pauze.

„Noi am demarat deja controale, chiar săptămâna aceasta am verificat mai multe brutării pentru a vedea dacă sunt respectate normele de protecție a angajaților. Am dat câteva avertismente, iar controale de acest gen vom avea toată vara", ne-a spus Darius Mușat, inspector-șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Prahova.

Ventilatorul de la maşină pe tarabă

Şi pieţarii din Ploieşti se sufocă de căldură. Chiar dacă municipalitatea a montat vaporizatoare în mai toate zonele agro-alimentare, acestea nu fac faţă caniculei. Copertinele din plastic, care acoperă tarabele, s-au încins atât de tare încât  ai impresia tot timpul că eşti într-o saună. Aşa că vânzătorii au fost nevoiți să găsească soluţii pentru a se răcori cât de cât, dar şi pentru a-şi proteja marfa. Ilie Ion, un negustor de porumb, şi-a luat la muncă, în piaţă, un ventilator, demontat de la o maşină pe care nu o mai foloseşte.

„Simţeam că leşin. Nu mă ajută cu nimic vaporizatorul montat pe copertine, aşa că a trebuit să găsesc ceva care să mă ajute să respir. Am luat ventilatorul de la maşină şi m-am aprovizionat cu apă. Am pus apa într-o găleată şi mă spăl tot timpul. Din când în când mai ud şi porumbul ca să nu se strice. Am şi un evantai improvizat dintr-un carton. Aşa supravieţuim verii toride", e explicat prahoveanul de 43 de ani, care-şi vinde marfa zilnic pe platoul Halelor Centrale din Ploieşti.

„Încinși" cu amenzi

Angajatorii sunt obligați să ia măsurile speciale impuse de vremea caniculară.  Nerespectarea lor, așa cum sunt prevăzute  la articolul 8 din Ordonanța de urgență nr.99/2000 privind drepturile angajaților ce trebuie a fi aplicate la temperaturi de peste 35 de grade Celsius, constituie contravenție și este sancționată cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei.

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite