Campania electorală, dar ilegală, a început la Pucheni! Edilul, „defăimat“ în pliante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe persoane sunt cercetate pentru distribuirea si lipirea de materiale electorale la Pucheni (foto: arhiva)
Mai multe persoane sunt cercetate pentru distribuirea si lipirea de materiale electorale la Pucheni (foto: arhiva)

Deși alegerile locale au fost stabilite pentru 10 iunie, iar campania electorală va debuta în mai, unele persoane sunt ceva mai grăbite în acțiunile prin care vor să-i înlăture pe potențialii adversari.

Astfel de demersuri au fost inițiate de un grup de persoane, la Puchenii Mari, unde au fost distribuite mai multe pliante cu mesaje defăimătoare la adresa actualului edil. Reprezentanții Primăriei Pucheni au sesizat imediat Poliția Rurală, menționând în plângerea lor că mai multe persoane, care circulă pe raza comunei cu trei autoturisme împart materiale ilegale.

Agenții au identificat două dintre autovehiculele semnalate şi patru persoane. O patrulă de jandarmi, aflată în zonă, a descoperit, de asemenea, unul din autoturisme, însă cei doi ocupanţi ai acestuia au fost sancţionaţi contravenţional pentru că au refuzat să se legitimeze.

Persoanele în cauză au negat faptul că ar fi distribuit pliante defăimătoare pe raza comunei Puchenii Mari, fapt infirmat de un localnic, care a depus reclamaţie împotriva acestora. El susţine că ar fi fost înjurat de unul dintre bărbaţi, în momentul în care i-a surprins distribuind astfel de materiale electorale.

Primarul localităţii a depus plângere împotriva persoanelor depistate, cercetările fiind continuate în acest sens.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite