Topul bălților de pescuit din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fulga, Boldești-Grădiștea, Paltinu, Sălciile sau Bucov sunt doar câteva dintre destinațiile pe care amatorii de pescuit din Prahova, și nu numai, ar trebui să le aibă trecute în agendă.

Pentru o taxă cuprinsă între 30 și 100 de lei, pe zi, doritorii se pot bucura de o partidă de pescuit reuşită şi de odihnă în campingurile şi pensiunile din apropierea bălţilor.

Zona Fulga este cea mai renumită din Prahova pentru bălțile în care se găsesc crap, biban, caras sau fitofag. Cei interesați pot pescui aici în trei locuri. Accesul la unul dintre ele se face până la intrarea în localitatea Ciorani, pe un drum la stânga, în zona viilor. Taxa este 60 de lei pe zi, pentru o persoană. În schimbul acestei sume, amatorii de pescuit trebuie să ştie că nu au limită de undiţe sau la kilogramele de peşte reţinut.

Un al doilea loc se află pe drumul dinspre Albeşti. Balta este populată cu crap, iar taxa de intrare este de 30 de lei pe zi. Cea mai costisitoare este balta din localitatea Fulga. Este și cea mai mare dintre ele, dar și cea mai cunoscută, motiv pentru care și taxa ajunge la 100 de lei, pe zi, pentru o persoană. Accesul se face pe drumul spre Urziceni.

Mai multe amănunte despre bălțile cel mai bine cotate din Prahova citiți în al patrulea număr al săptămânalului ADS Ploiești

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite