Ploieşti: Scandal între transportatori şi primărie pe cursele efectuate de RATP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit administraţiei judeţene, RATP nu are licenţă pentru a-şi prelungi cursele în afara oraşului şi dacă va continua, riscă amenzi de până la 100 de milioane de lei.

Deşi  iniţial anunţaseră că, de astăzi, cursele judeţene nu vor mai fi efectuate către nicio localitate din Prahova, transportatorii s-au răzgândit. Nemulţumirile acestora vizează anumite curse RATP care circulă în Ploieşti, calificate drept „ilegale. Este vorba în principal despre traeele spre centrele comerciale Real şi Metro, dar şi către Sky Club Păuleşti. „Săptămâna aceasta vom încheia un protocol cu Primăria prin care Regia Autonomă de Transport Public se angajează să-şi retragă cursele de pe traseele care se suprapun cu cele judeţene, urmând ca, ulterior, să se organizeze licitaţii pentru aceste trasee", ne-a declarat Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport.

Citiţi mai multe în ediţia de mâine a ziarului Adevărul.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite