Poluarea la Ploieşti, doar un „eveniment olfactiv”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 100 de ploieşteni din majoritatea cartierelor au sesizat prin serviciul unic de urgenţă 112 un miros puternic de gaze.

Mulţi ploieşteni s-au trezit speriaţi ieri-dimineaţă crezând că există o scurgere de gaze la unul dintre vecini. „Am simţit un miros puternic de gaze atunci când am deschis geamul şi eram convinsă că există o scăpare de gaze undeva. Însă, după aceea mi-am dat seama că mirosul vine de afară", spune Irina Cristea, care locuişte în zona centrală a Ploieştiului. Aerul irespirabil a fost simţit inclusiv de autorităţile locale care nu găsesc nicio explicaţie şi niciun vinovat pentru cele întâmplate. „A fost vorba de un eveniment olfactiv care nu este reglementat prin lege nici la noi şi nici în Uniunea Europeană. În perioada următoare, se va constitui o comisie interinstituţională pentru monitorizarea acestor evenimente", ne-a declarat Mihai Condrescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Prahova.

Conform directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Mihai Buzea, prin sistemul de monitorizare a calităţii aerului, nu s-au înregistrat depăşiri ale limitelor admise pentru indicatorii urmăriţi. Reprezentanţii Gărzii de Mediu au efectuat verificări la rafinăria Petrotel Lukoil aflată în revizie până la sfârsitul acestei luni, dar din primele concluzii reiese că „perimetral, nu s-au constatat mirosuri specifice de rafinărie", potrivit comisarului Valentina Ene. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite