Ploieşteanul Marcel Badea: muzica de la pasiune, la afacere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marcel este un perfecţionist în ceea ce face şi îşi doreşte ca muzica să fie apreciată la adevărata ei valoare.

Încă din liceu, Marcel participa, alături de prima sa formaţie, „Chartis", la serbările liceului „Mihai Viteazul", la care învăţa, dar şi la alte evenimente susţinute de şcolile din Ploieşti. „Am învăţat singur să cânt la tobe. M-am antrenat cot la cot cu un bun prieten, Piticu, actualul toboşar al Elenei Gheorghe. Mi-aduc aminte că el primise nişte tobe de la fratele lui din Germania şi le rupeam în două", spune  Marcel.

A urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism, iar după absolvire a lucrat ca jurnalist, aproximativ doi ani, în Bucureşti. Însă nu s-a acomodat şi a preferat să revină la muzică. În 1996, şi-a reluat activitatea muzicală, încercând să refacă trupa din liceu. „A fost un fiasco total. Nu am reuşit să ajungem acolo unde mi-aş fi dorit eu şi am renunţat. Am cântat timp de mai mulţi ani pe la diferite trupe până vara anului trecut, când am refăcut tot o trupă alături de care am cântat prin clasele a XI-a, a XII-a şi care se numeşte «Rezervat»", explică Marcel. Alături de cei şase colegi din formaţie, Marcel a participat la zeci de show-uri în Ploieşti şi Băicoi, dar şi la mai multe petreceri private în Bucureşti.

Cântă muzică rock

Muzica pe care o cântă trupa „Rezervat" este rock şi folk-rock. „Textele pieselor sunt rupte din realitate, din tinereţea noastră. Sunt unele cu tentă politică, socială, dar şi compoziţii de dragoste. Fiecare dintre noi îşi aduce contribuţia la text", spune Marcel.

Fie că au evenimente sau nu, membrii formaţiei au repetiţii săptămânal, la Palatul Copiilor de la Băicoi, locul în care se întâlnesc în fiecare sâmbătă. De doi ani, muzicianul şi-a deschis şi un magazin de instrumente muzicale, echipamente de sunet şi lumini profesionale: „Magazinul se târăşte, pentru că în Ploieşti nu prea se face muzică". Printre clienţii lui Marcel se numără Filarmonica „Paul Constantinescu", Teatrul „Toma Caragiu", primăriile din judeţul Prahova, dar şi liceele de specialitate.

Instrumentele, accesoriile şi echipamentele sunt importate din Germania, Austria, Elveţia şi Koreea, iar acestea sunt testate personal. Marcel închiriază instrumente şi pentru diferite evenimente muzicale care au loc pe teritoriul judeţului Prahova, iar la multe dintre acestea participă împreună cu trupa sa. „Am participat la Festivalul Moto-Rock 2010, la zilele oraşului Vălenii de Munte şi la alte show-uri în cluburi. De asemenea, firma este solicitată să închirieze sisteme de sunet şi lumini pentru nunţi".

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Ce v-aţi propus să realizaţi cu acest magazin?

Vrem să învingem inerţia clienţilor care au fost obişnuiţi cu lucruri proaste calitativ, dar ieftine ca şi preţ, cu care „îşi fac treaba".

Ce alte servicii mai oferiţi?

Executăm şi focuri de artificii şi efecte pirotehnice speciale pentru diferite evenimente. Preţurile diferă în funcţie de complexitatea şi durată prestaţiei.

Căror artişti aţi oferit suport tehnic?

Au fost trupe de renume precum Iris, Cassa Locco, dar şi artişti ca Mihai Mărgineanu şi Florin Chilian.

CE-I PLACE

„Îmi place foarte mult muzica. Dacă aş avea mai mult timp liber, aş prefera să mă odihnesc. Îmi place mult să călătoresc, în special în afara ţării. Pentru mine, timpul liber înseamnă statul la o bere cu băieţii din formaţie".

CE NU-I PLACE

„Nu-mi plac minciuna şi hoţia ieftină. Mă deranjează superficialismul şi lipsa de carte. Nu-mi place îngâmfarea unora absolut nejustificată".

PROFIL

Născut
1 iunie 1968, Ploieşti

Studii
Facultatea de Jurnalism Bucureşti

Familie
căsătorit, o fată

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite