Elevii pregătiţi de “Profesorul Anului” de la Ploieşti lucrează pentru Google

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Rîpeanu a primit diploma “Profesorul Anului”
Luminiţa Rîpeanu a primit diploma “Profesorul Anului”

Luminiţa Rîpeanu este profesoară de informatică la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, iar distincţia "Profesorul Anului" reprezintă o recunoaştere a contribuţiei aduse la pregătirea elevilor participanţi la concursurile şcolare.

Luminiţa Rîpeanu şi-a început cariera în 1992 când a fost repartizată pe postul de profesor de informatică la Feteşti. Pentru că deşi absolvise Facultatea de Matematică nu îşi putea da gradele în domeniu, profesoara a fost nevoită în 1994 să se înscrie la Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti. "În 1994 am dat şi concurs de titularizare la Inspectoratul Şcolar şi de atunci sunt profesor la Colegiul Naţional Mihai Viteazul". Luminiţa Rîpeanu îşi aduce aminte cu nostalgie de primii ani în care a predat la clasă. "Îmi amintesc că pe vremea aceea nu existau manuale, nici pentru elevi, nici pentru profesori. Le predam copiilor de pe cărţile din facultate, iar ei rămâneau cu notiţele pe care şi le luau în clasă". În ceea ce priveşte dotarea, profesoara spune că există diferenţe mari între calculatoarele din '92 pe care le găseai în şcoli şi cele de acum.

"Aveam calculatoare vechi HC, care mergeau greu, iar lucrul dura mult mai mult decât acum. Reţeaua era destul de slabă. Acum avem trei laboratoare de informatică la şcoală dotate cu calculatoare performante şi un centru de informatică" La începutul anilor 90, nici copiii nu aveau calculatoare acasă, iar pentru unii dintre ei era prima dată când vedeau un ordinator. Nici primul elev al profesoarei care a participat la Olimpiada Naţională şi s-a clasat pe locul trei nu avea calculator.

Premii importante la concursurile şcolare

Pe parcursul celor 18 ani de carieră în învăţământ, copiii pregătiţi de Luminiţa Rîpeanu au obţinut zeci de premii la diferite concursuri naţionale şi internaţionale şi au ajuns să lucreze la cele mai mari companii din lume. În 2006,  Alexandru Dimitriu a obţinut medalia de argint la Balcaniada de seniori din Cipru, în 2008 Radu Voroneanu a luat aurul la Balcaniada de Juniori din Bulgaria, iar anul trecut Radu Voroneanu şi Marius Petcu au câştigat medaliile de argint şi bronz la Balcaniada de Juniori.

Majoritatea elevilor pregătiţi de Luminiţa Rîpeanu îşi doresc să aplice pentru locuri de muncă în străinătate, iar unii dintre ei lucrează în Statele Unite ale Americii, pentru Google, compania care deţine cel mai folosit motor de căutare pe internet.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite