Ploieştenii îl vor putea anunţa telefonic pe primar de întârzierea lucrărilor pe strada unde locuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, s-a întâlnit astăzi, cu reprezentanţii societăţilor care urmează să demareze lucrări de reparaţii şi modernizări la peste 100 de străzi situate în patru cartiere ale oraşului: Ienachita Văcărescu, Mihai Bravu, Malu Roşu şi  9 Mai.

Scopul întâlnirii a fost acela de a structura planul de intervenţie în cartiere, astfel încât circulaţia cetăţenilor din zonele unde se vor executa lucrări să fie cât mai puţin perturbat.

Se estimează că lucrările vor începe după 15 martie. De asemenea, s-a stabilit ca, după fixarea graficului de execuţie, toţi cetăţenii din zonele în care se vor desfăşura lucrări să fie informaţi cu privire la programarea acestora.  Locatarii vor avea la dispoziţie un număr de telefon, la care pot anunţa orice întârziere faţă de graficul anunţat sau nerespectare a angajamentelor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite