Ploieşti: Festivalul Olimpic al Tineretului European, sabotat de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la telescaun sunt pe ultima sută de metri Foto: Primăria Sinaia
Lucrările la telescaun sunt pe ultima sută de metri Foto: Primăria Sinaia

Primăriile din Sinaia şi Buşteni sunt obligate să dea teren şi bani pentru extinderea domeniului schiabil.

În Buşteni, lucrările care trebuiau să fie finalizate până la 1 decembrie, nici măcar nu au fost demarate. "Avem probleme cu scoaterea din domeniul forestier a terenului necesar pentru construirea pârtiei de snowboard şi a pârtiei olimpice de fond. Este vorba despre 4,5 hectare pentru pârtia de snowboard. Terenul solicitat aparţine Regiei Naţionale a Pădurilor, iar ca să-l putem obţine trebuie să dăm alt teren în compensare. Ceea ce nu mi se pare normal. Cerem transferul din administrarea Regiei în cea a Primăriei, însă acest lucru este imposibil deocamdată. Din această cauză, lucrările sunt blocate. Primăria Buşteni nu dispune de teren şi ar fi nevoită să cumpere teren cu bani publici pentru a-l da la stat", ne-a declarat Ion Vasilescu, director Direcţia Programe din cadrul Primăriei Buşteni.

Primăria Sinaia se confruntă cu aceeaşi problemă. "Avem nevoie de scoaterea a două hectare de teren din fondul forestier pentru reabilitarea unei pârtii, însă nu primim avizul Ministerului Mediului fără compensare. În afara de teren, trebuie să dăm şi aproximativ 200.000 de lei. Însă legea schiului precizează clar că nu trebuie făcută compensarea", ne-a spus primarul din Sinaia, Vlad Oprea. În această iarnă, la Sinaia va fi dată în folosinţă o nouă instalaţie de transport pe cablu tip telescaun cu patru locuri, debraiabil şi acoperit.

"Ministerul are restanţe de 2,5 milioane de euro la telescaun, bani pe care trebuie să îi plătească constructorului. Mai aşteptăm şi 5 milioane de euro pentru noul sistem de înzăpezire artificială a tututor pârtiilor din staţiune. De asemenea, pregătim şi inaugurarea unei pârtii uşoare pentru începători", a mai precizat Vlad Oprea.

Ce probe se organizează pe Valea Prahovei

Pentru FOTE, Sinaia va găzdui unul din centrele media, iar conform calendarului competiţional, aici vor avea loc probele de schi alpin şi snowboard. La Busteni, pe Valea Cerbului, se vor desfăşura întrecerile de schi fond - probele clasic, sprint liber şi ştafetă mixtă. La azuga se vor desfăşura probe de schi alpin, iar aici lucrările de reabilitare a pârtiei Sorica şi a sistemului de înzăpezire artificial a întregului domeniu schiabil sunt finalizate.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite