Atenţie, şoferi! Se circulă în condiţii de iarnă pe drumurile din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Ploieşti, a început să ningă de azi-dimineaţă
În Ploieşti, a început să ningă de azi-dimineaţă

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în cursul zilei de astazi va continua să ningă şi se va depune strat de zapadă mai consistent în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane.

Poliţiştii atenţionează că în această perioadă vor fi folosite la capacitate maximă aparatele video de supraveghere a traficului si măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Şoferilor li se recomandă ca înainte de a porni la drum să verifice starea tehnică a maşinii, să o echipeze corespunzător pentru sezonul rece şi să se informeze în privinţa traseului pe care urmează să-l străbată. Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone trebuie să fie dotate cu anvelope de iarnă şi lanţuri antiderapante omologate, în situaţia în care acestea se deplasează pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Spre seară şi noaptea, aria ninsorilor se va restrânge spre est. În zilele următoare, vremea va deveni rece, chiar geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor în majoritatea regiunilor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite