Aflaţi ce parlamentari prahoveni au cele mai mari datorii la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi în conturi au zeci de mii de euro, iar în garaje maşini scumpe, unii parlamentari prahoveni au datorii mari la bugetul de stat şi la bugetele locale.

Pe primul loc se află deputatul Cristian Burlacu care a acumulat peste 500.000 de lei la bugetul local al Primăriei Sinaia. Partener Group Invest Sinaia, unul dintre cei mai puternici dezvoltatori imobiliari din zona Valea Prahovei, înregistrează în acest moment o datorie de 459.414 lei, iar Romnic Investments SRL Sinaia are datorii la bugetul local de peste 100.000 de lei.

A fost iniţiată procedura de insolvenţă

"Primăria Sinaia a iniţiat procedura de declarare a insolvenţei, urmând ca instanţa de judecată să se pronunţe în cazul celor două firme.  Datoriile reprezintă neplata taxelor şi a impozitelor locale pe clădiri şi terenuri, plus penalizările aferente", ne-a declarat Mădălina Roşu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sinaia. Deputatul nu a vrut să comenteze despre datoriile pe care le are. "Avocaţii au preluat această problemă, iar mai multe comentarii nu doresc să fac", a precizat parlamentarul Cristian Burlacu.

Un alt parlamentar datornic, însă la bugetul de stat de data aceasta este deputatul Florin Anghel. Conform listei cu datornici a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală  publicată pe site-ul instituţiei, două dintre firmele la care parlamentarul prahovean este acţionar au datorii de peste 300.000 de lei. Astfel, Grinseg Consulting SRL datorează bugetului de stat 152,570 lei, iar Romanarg Trade&Services SRL 150.844 de lei.

Coincidenţă sau nu, la o zi de când am început să ne interesăm de datoriile firmelor parlamentarului, acesta spune că a primit o adresă de la finanţe, iar plăţile au început deja să curgă. „Nu ştiu să vă spun exact pentru că eu nu mă ocup de aceste firme. Însă am vorbit cu asociaţii mei şi din câte am înţeles ieri au început să se facă plăţi şi astăzi se vor vira toţi banii datoraţi", ne-a declarat parlamentarul de Prahova Florin Anghel.

Roberta Anastase are acţiuni la o societate datornică

Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, deține acţiuni la societatea Telerom Proiect, înregistrată de asemenea cu obligații restante la bugetul de stat. Firma senatorului prahovean Georgică Severin, Qed Media Holding, a acumulat datorii de 56.840 lei la stat, conform listelor făcute publice de ANAF cu datornicii la bugetul naţional.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite