Ciprian Oprica are grijă de taberele prahovene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian a reabilitat Gara de Vest
Ciprian a reabilitat Gara de Vest

Ciprian şi-a început cariera în domeniul construcţiilor ca maistru la o societate din Braşov care avea lucrări în Prahova.

Una dintre cele mai importante realizări ale tânărului o constituie reabilitarea căii ferate Ploieşti-Câmpina. „Eu am coordonat lucrările legate de pasaje pietonale, peroane, terasamente, reabilitare gări, care au avut loc pe acest tronson, inclusiv modernizarea Gării de Vest unde s-a lucrat mai mult. Am contribuit cu mult suflet şi timp liber la acest proiect". Pe perioada lucrărilor care au durat trei ani, Ciprian a fost responsabil şi cu circulaţia trenurilor. „Hotăram dacă se poate închide sau deschide o linie, bineînţeles în colaborare cu reprezentanţii CFR. Trebuia să corelăm lucrările cu programul de mers al trenurilor, astfel încât să terminăm la termen".

Tânărul s-a ocupat şi de construirea unei săli de sport la Breaza. De asemenea, Ciprian şi-a pus amprenta, împreună cu o echipă de meseriaşi, pe podul de la intrare în Câmpina, podul din Brătăşanca, peste râul Prahova şi pe cel de la Stănceşti, pe DN1, spre Buftea.  În timpul lucrărilor de reabilitare a Gării de Vest, Ciprian a început să urmeze cursurile Facultăţii de Administraţie Publică din cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti. În noiembrie 2007, tânărul s-a angajat la Direcţia de Tineret Prahova ca administrator la tabăra din Cheia.

Organizează tabere pe Valea Prahovei

În ianuarie 2009, a preluat ca funcţia de director interimar al instituţiei, iar din mai a rămas definitiv pe post. „A fost un avantaj pentru mine faptul că până să devin director am mai lucrat în cadrul instituţiei. Eram deja familiarizat cu activitatea de aici şi nu mi-a fost greu să mă acomodez cu noua funcţie". Ciprian se ocupă, pe lângă sarcinile administrative, cu tot ce ţine de organizarea taberelor pentru copii şi tineri în vilele administrate de Direcţia de Tineret şi Sport de pe Valea Prahovei.

„Condiţiile de cazare sunt foarte bune. Iar masa este asigurată de noi, avem o doamnă bucătar care găteşte foarte bine. Dacă clienţii au solicitări speciale, ţinem cont de acestea. Nu o să vă vină să credeţi ce se poate mânca cu 21 de lei pe zi", spune directorul instituţiei.  Pentru a se convinge că lucrurile sunt în regulă, Ciprian merge, periodic, în taberele organizate de Direcţie la munte. „Îmi place foarte mult muntele. Însă, acum, de când îl am pe cel mic nu îmi mai permit să stau şi peste noapte în tabără. Merg doar în cursul zilei să mă asigur că nu sunt probleme".

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Ce planuri de viitor aveti?

Îmi doresc ca sediul de pe strada Democraţiei de unde ne-am mutat să îl transformăm într-un centru de informare, consiliere şi consultanţă pentru tineri.

De unde vin copii în tabere?

Sunt copii din toate judeţele interesaţi să meargă în staţiunile de pe Valea Prahovei. Cele mai multe solicitări sunt, cu excepţia Prahovei, din Constanţa, Galaţi, Brăila, Neamţ, Vrancea şi Neamţ.

CE-I PLACE

 „Îmi petrec timpul liber în familie. Îmi plac călătoriile la munte în special. Îmi place să ascult muzică, mă relaxează. Mă întâlnesc cu prietenii ori de câte ori am ocazia".

CE NU-I PLACE

„Nu-mi place aglomeraţia, viteza cu care se mişcă lumea. Mi-ar fi plăcut să trăim mai intens lucrurile. Dacă de copilărie îmi aduc cu drag aminte, nici nu ştiu când au trecut ultimii zece ani".

PROFIL

Data naşterii
30 august 1977, Măneciu

Studii
Facultatea de Administraţie Publică - Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

Profesie
funcţionar public

Familie
căsătorit, un băieţel

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite