Update: Ploieşteanul Cătălin Ana, pe locul doi la gala “Poliţistul anului’ de la nivel naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Ana, desemnat cel mai bun poliţist din Prahova s-a clasat pe locul doi la gala "Poliţistul anului", organizată la nivelul Poliţiei Române. Ploieşteanul a avut un rol hotărâtor în rezolvarea multor cazuri de mare impact social, precum furtul milionului de euro, „Austrianu", „Mexicanu" şi „Aurică Pumn de Fier".

Cătălin are 33 de ani şi este şeful Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. Acesta lucrează de aproape 10 ani în poliţie şi este cel mai tânăr şef de birou din cadrul IPJ Prahova. Şi-a început cariera de poliţist în 2002 la Serviciul de Investigaţii Criminale al judeţului Dâmboviţa, iar din 2005 lucrează la acelaşi serviciu, la IPJ Prahova. Înclinaţia către meseria de poliţist a avut-o încă de mic, aceasta fiind moştenită de la tatăl său care a fost şeful de postul al localităţii prahovene Gherghiţa.

Cătălin Ana a fost implicat în majoritatea cauzelor importante din ultima vreme, cea mai răsunătoare fiind furtul milionului de euro care a fost reclamat de o familie din Ploieşti la începutul acestui an. Ploieşteanul a avut o contribuţie semnificativă la identificarea autorilor şi la arestarea acestora.  Mare parte din munca lui Cătălin are loc pe teren. „Foarte importantă în munca mea este cercetarea la faţa locului, acolo unde se strâng toate datele necesare pentru demararea anchetei. Este esenţială munca de echipă pentru că doar împreună cu colegii poţi rezolva un caz", spune ploieşteanul.

Au încercat să-l intimideze, fără succes

Un alt dosar celebru la care a lucrat poliţistul este cel al arestării cunoscutului personaj din lumea interlopă ploieşteană, Sandu Zamfir, zis Austrianu care a fost arestat pentru  infracţiuni de furt, înşelăciune, tâlhărie, şantaj şi ameninţare. Deşi lucrează cu cei mai periculoşi infractori, Cătălin spune că nu îi este teamă atunci când merge pe teren. "Au fost şi încercări de intimidare din partea unor persoane acuzate de infracţiuni, însă nu au avut succes. Nu-mi este frică să-mi fac meseria, pot spune că atunci când sunt în situaţii limită nici nu am timp să mă gândesc la asta, acţionez".

Cătălin Ana este căsătorit şi are un băieţel de un an si jumătate. Deşi câteodată petrecere foarte mult timp la serviciu, iar unele acţiuni au loc pe parcursul nopţii, tânărul se bucură de sprijinul familiei. "Fără înţelegerea şi sprijinul soţiei şi a întregii familiei, nu aş fi putut performa şi pentru asta le sunt recunoscător". Una dintre cele mai mari mulţumiri ale tânărului este atunci când se întâlneşte pe stradă cu o parte vătămată din dosarele pe care le-a instrumentat, iar persoana respectivă îi mulţumeşte.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite