Ploieşti: Sportul a pus stăpânire pe Bulevardul Independenţei. Iată ce au declarat vedetele invitate la eveniment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, încă de la primele ore ale dimineţii, Bulevardul Independenţei a fost luat cu asalt de către copii, pentru a participa la competiţiile sportive organizate de „Caravana olimpică GDF Suez".

Pe parcursul evenimentului au avut loc probe de cros juniori pentru copiii între 12 şi 14 ani, un cros open destinat participanţilor cu vârsta minimă de 16 ani şi un concurs de role. Tinerii au jucat şi handbal, baschet, badminton şi tenis de masă, iar cei mai pricepuţi au primit premii de la organizatori. „Merg pe role de doi ani şi am venit aici să particip la concurs. Sper să câştig, este foarte frumos", ne-a spus Ioana Gritu, de 9 ani, pe când se afla la linia de start.

Cei prezenţi astăzi pe „Bulevardul castanilor"  au avut ocazia să stea de vorbă, să facă poze şi să primească autografe de la sportivi de performanţă precum Otilia Bădescu, Violeta Beclea, Leonard Doroftei, Anamaria Tămârjan, Ionela Tîrlea şi Corina Ungureanu.

„Scopul acestei acţiuni este de a-i determina pe oameni să conştientizeze cât de importantă este mişcarea. Datoria noastră este să atragem cât mai mulţi tineri înspre sport", ne-a declarat vicecampioana olimpică la atletism, Violeta Beclea.

image

„Încurajăm practicarea sportului de masă. Sportul este bun pentru sănătate şi formează un corp frumos. Lumea ar trebui să practice sport, pentru că aşa putem descoperi campionii de mâine", este de părere Ionela Tîrlea, vicecampioană olimpică la atletism.

image

„Ducem o luptă de a continua cu performanţa cu în acest oraş. Este bine că mulţi copii şi tineri au răspuns pozitiv acestei acţiuni. Trebuie să înţelegem că fără sport devenim o naţie bolnavă", ne-a spus campioana mondială la gimnastică artistică, Corina Ungureanu.

image

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite