Ploieşti: Campioana naţională la aruncarea discului se antrenează pe maidan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Campionatul Naţional de Atletism de anul acesta, Oana Florentina Gheorghe a obţinut primul loc la aruncarea discului

A început să practice acest sport în urmă cu un an, fiind nevoită să facă naveta de trei ori pe săptămână la Câmpina pentru antrenamente. „Mă trezeam de dimineaţă şi mergeam la şcoală. Când mă întorceam de la ore, mă grăbeam să ajung la antrenamente, iar seara pe la 7 după ce ajungeam acasă, mă apucam de teme. Era obositor, însă vroiam să fac performanţă", ne-a spus Oana Gheorghe. 

Se udă la picioare când plouă

Până în primăvară, atleta s-a antrenat într-o sală a Casei Tineretului din Câmpina. De atunci, singurul loc de antrenament al campioanei a devenit maidanul din localitatea în care locuieşte. „De când nu am mai putut să ne antrenăm la Câmpina, domnul antrenor s-a hotărât să vină la Scorţeni pentru că mai am trei verişori talentaţi. La aproximativ un kilometru de unde stau, este un teren viran. Acolo încercăm să ne pregătim pentru concursuri". Atunci când plouă, sportivii se adăpostesc într-o baracă aflată în apropierea terenului, iar „terenul de sport" devine impracticabil. „S-a întâmplat să vină domnul antrenor şi să înceapă să plouă. Am aşteptat să se oprească, dar după aceea terenul era alunecos şi ne-am udat la picioare", explică Oana condiţiile de antrenament. În privinţa dotării, sportiva se antreneză cu un disc de lemn, care nu se mai foloseşte demult, la concursuri trebuind să facă performanţă cu un disc de fier.

Cu toate acestea, la Campionatul Naţional de Atletism care a avut loc săptămâna trecută la Bucureşti, Oana a reuşit să câştige titlul de campioană a României la proba de aruncare a discului. „Numai eu ştiu cât am muncit pentru acest titlu. Dar când m-am auzit strigată, nu îmi venea să cred că sunt eu, nu realizam cât de mare este performanţa şi nu mă puteam opri din zâmbit. Am venit îmbrăcată acasă cu tricoul de la concurs şi abia când m-au văzut, părinţii au aflat pe rezultatul pe care îl obţinusem. S-au bucurat foarte mult pentru mine", spune prahoveanca. Oana a mai obţinut o medalie de bronz şi la proba de aruncare a greutăţii.

image

Antrenorul acuză autorităţile din Câmpina

Antrenorul prahovencei, Mihai Pascu, dă vina pe autorităţile locale din Câmpina pentru condiţiile în care sunt antrenaţi viitorii campioni ai ţării. „Performanţa atletei Oana Gheorghe este cu atât mai meritorie cu cât aceasta nu a putut beneficia, la Câmpina, de condiţiile celorlalţi atleţi din ţară. Aceasta, la fel ca şi alţi colegi de grupă care deţin titluri naţionale, este obligată de către primarul Horia Tiseanu şi unii dintre consilierii locali să se antreneze pe maidanele din împrejurimile Câmpinei".

În schimb, primarul spune că antrenorul vrea să îşi tragă foloase personale pe seama copiilor pe care îi antrenează. „Pe domnul Mihai Pascu nu putem să îl finanţăm pentru că acesta nu a îndeplinit condiţiile legale pentru a primi bani de la primărie. El trebuia să se prezinte cu un proiect aşa cum au făcut şi celelalte cluburi sportive din Câmpina. Nu prea înţelege ce se întâmplă în jurul lui şi vrea să îşi rezolve problemele personale prin intermediul acestui club privat pe care l-a înfiinţat", ne-a declarat Horia Tiseanu, primarul municipiului Câmpina.

Atleţii din Ploieşti merg la Sala Sporturilor

La Ploieşti, atleţii profesionişti sunt nevoiţi să se antreneze pe pista de alergare pentru amatori de la Sala Sporturilor. Şi asta pentru că, din 2009, de la începerea modernizării stadionului "Ilie Oană", atleţii au rămas fără unica pistă de alergare din oraş. Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, spune că până la sfârşitul mandatului său va exista o pistă de alergare pentru profesionişti, fără a avansa însă o data precisă. Mulţi sportivi din Ploieşti preferă să meargă în Capitală pentru a beneficia de nişte condiţii normale de antrenament.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite