Ploieşti: Ana-Catinca Ştefan a trăit printre indieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catinca spune că a trăit o experienţă unică în India
Catinca spune că a trăit o experienţă unică în India

A trăit timp de şapte luni o experienţă de neuitat în India, unde le-a vorbit liceenilor despre educaţia şi valorile culturale româneşti.

În 2005, când a intrat la facultate, a vrut să facă şi altceva pe lângă şcoală. A căutat ceva disponibil la teatru şi artă fotografică şi apoi, a văzut un afiş AIESEC, una dintre cele mai mari organizaţii studenţeşti din toată lumea. „Am văzut că se poate face şi altceva pe perioada facultăţii care să te dezvolte şi în alte direcţii pe lângă materiile din şcoală", spune tânăra.

Prin intermediul unui program de stagii de practică internaţională, Catinca a ajuns în India. Internshipul a constat într-o serie de întâlniri, discuţii şi prezentari pe care le-a avut în licee si care au fost despre educaţie, dar şi diferenţe culturale. „Am avut acces şi la cum arată sistemul lor educaţional, adică, pe scurt: este foarte puternic şi respectat, iar profesorii sunt cineva în faţa tuturor celor din comunitate, dar este şi rigid în mare măsură", explică Catinca.

O experienţă unică

A fost o experienţă extraordinară pentru ea mai ales, pentru că şi-a dorit de mulţi ani să ajungă în India: „Am văzut şi am trait nişte lucruri deosebite, care m-au marcat".

Printre primele experienţe trăite de tânără în India a fost căldura de sfârşit de muson, de pe 7 august 2009, când a ajuns pe Indira Gandhi.

A rămas profund impresionată de tot ce a trăit în India şi spune că oricâte filme ai vedea sau câte poze ai parcurge, nimic nu se compară cu ce trăieşti odată ajuns acolo. „Sunt atâtea lucruri minunate: entuziasmul la vederea primei maimuţe pe stradă sau frustrarea când a treia maimuţă îţi fură ochelarii de soare, panica când eşti pe o aleiuţă strâmtă şi vezi o vacă fugind spre tine fără şanse să se oprească, gustul cafelei pe plajă în Goa şi amorţeala din picioare după prima oră de mers pe camilă".

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Cum te-ai înţeles cu oamenii din India?

M-am înţeles bine, nu prea, deloc şi foarte bine. La fel ca în România, în India sunt oameni diferiţi care au caractere şi mentalităţi diferite. Trăsături comune pentru ei sunt calmul, atitudinea prietenoasă, faptul că întârzie şi că vânzătorii încearcă mai mereu să înşele la preţ.

Unde lucrezi acum?

După ce m-am întors din India am început să îmi caut un loc de muncă bun, unde să îmi placă în primul rând ce am de făcut, dar şi colectivul. Deocamdată, nu am găsit nimic.

PROFIL

Data şi locul naşterii
3 martie 1987, Ploieşti

Studii
UPG Ploiesti, Litere si Ştiinţe, Engleză-Franceză

Familie
părinţii este singură la părinţi

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite