Ploieşti: Zeci de prahoveni beau apă din fântână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Zeci de prahoveni beau apă din fântână
Ploieşti: Zeci de prahoveni beau apă din fântână

Un sfert dintre localităţile judeţului Prahova nu au reţea de alimentare cu apă, localnicii fiind nevoiţi să scoată apă de la fântână.

Din cele 104 de localităţi ale judeţului Prahova, 25 dintre acestea nu au nici în prezent reţea de alimentare cu apă. Oamenii sunt nevoiţi să care apă de la fântână atât pentru consumul propriu cât şi pentru animale şi să se spele la lighean.

Comunele aflate în această situaţie sunt următoarele: Proviţa de Sus, Proviţa de Jos, Şotrile, Bertea, Vărbilău, Bătrâni, Ceraşu, Starchiojd, Poseşti, Cărbuneşti, Ariceştii Zeletin, Şoimari, Salcia, Sîngeru, Lapoş, Tătaru, Călugăreni, Tomşani, Colceag, Râfov, Olari, Balta Doamnei, Gherghiţa, Tinosu şi Măneşti.

Apă până în 2011
“Consiliul Judeţean este hotărât să sprijine toate localităţile pentru ca la sfârşitul anului 2011 să existe reţea de alimentare cu apă în toate unităţile administrativ-teritoriale din Prahova. Înainte de a asigura alimentarea cu apă a bucureştenilor din bazinele existente, trebuie să rezolvăm problema localităţilor unde nu există reţea de apă în sistem centralizat”, ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. 

În prezent, în baza HGR 577/1997, pentru  aprobarea  Programului  privind  alimentarea  cu  apă  la  sate se realizează mai multe lucrări de alimentare sau extindere a reţelei de apă pe teritoriul judeţului.

Valoarea totală a acestor investiţii se ridică la 33.335 mii lei, însă pentru anul acesta reprezentanţii Guvernului au alocat doar 5.000 mii lei, la aceştia adăugându-se finanţarea asigurată din bugetul Consiliului Judeţean care este de 2.000 mii lei.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite