Ploieşti: Zborurile noaptea sunt preferatele elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Zborurile noaptea sunt preferatele elevilor
Ploieşti: Zborurile noaptea sunt preferatele elevilor

Pe aerodromul de la Strejnic, pe care a fost inaugurat în urmă cu trei zile un sistem de balizaj, cursanţii deja au efectuat primele zboruri pe timp de noapte, grupele de elevi fiind programate la antrenamente nocturne încă dinaintea inaugurării.

Cursanţii sunt atraşi de zborurile pe timp de noapte, chiar dacă sunt mai dificile, pentru a-şi perfecţiona tehnica de zbor şi a se acomoda cu acestea.

 „Jumătate dintre piloţii noştri vor ajunge să lucreze la Tarom şi Blue Air, de aceea era necesară o astfel de dotare”, explică directorul de zbor Traian Gheorghiu din cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

Acesta mai spune că, acum, pista este asfaltată şi are o suprafaţă de 750 de metri, fiin dotată cu o singură cale de rulaj de 120 de metri.

Condiţii pentru elevi
Suprafaţa totală a aerodromului de la Strejnic, care deserveşte cursanţilor, este de apropare 100 de kilometri pătraţi, Şcoala de Aviaţie desfăşurându-şi activitatea în această locaţie de aproximativ un an şi jumătate.

Tot la Strejnic mai există şi o clădire cu 19 camere în care tinerii pot fi cazaţi atunci când participă la orele de pregătire. Pentru realizarea pistei au fost investite peste 8 milioane de lei iar alte şase milioane de lei au fost cheltuite pentru reparaţiile

clădirii în care sunt cazaţi cursanţii, însă există şi alte proiecte de dezvoltare a acestui aerodrom. La această şcoală au fost oferite 20 de locuri subvenţionate de la buget, în acest an şcolar pentru piloţii de avioane şi alte 15 pentru piloţii de elicoptere.

Taxa şcolară pentru locurile care nu sunt plătite din bugetul de stat este de aproximativ 3.000 de euro.

Terenul cu nocturnă
O mică problemă mai au totuşi de rezolvat reprezentanţii şcolii: aceea a unui teren de fotbal cu nocturnă, care îi deranjează pe cursanţi.

 „Încercăm să luăm legătura cu proprietarii terenului pentru a-i determina să orienteze luminile în jos în timp ce noi efectuăm antrenamentele noaptea, astfel zborurile să se desfăşoare în bune condiţii”, mai spune directorul de zbor.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite