Vremea se răceşte de duminică şi revin ploile. AFLAŢI AICI PROGNOZA PE TREI ZILE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi va fi mai cald decât în mod obişnuit, maximele urmând să numere şi 20 de grade în sud-vestul ţării. Dar ploile sunt active în nord şi centru, în timp ce în sud-est ceaţa dictează. De duminică, temperaturile scad, iar luni vor fi chiar mai mici decât normal, informează realitatea.net.

În ciuda norilor şi ploilor de peste noapte, astăzi se anunţă o uşoară încălzire în cea mai mare parte a ţării, cu nori în general în sud-estul ţării, unde la primele ore se anunţă ceaţă şi burniţă. Dar în restul regiunilor, norii vor fi doar în trecere şi ploi în averse mai aşteptăm doar în nord-est şi abia spre seară şi regiunile sud-vestice unde nu vor lipsi nici descărcările electrice. Potrivit realitatea.net, maximele vor fi mai mari decât vineri, cu valori de la 9-10 grade pe litoral la 19, dacă nu chiar 20 de grade în oraşele din Câmpia de Vest.

În Capitală, norii au rămas încă de peste noapte, iar ziua ne întâmpină din nou cu ceaţă şi burniţă. Spre amiază însă, soarele se arată şi el ajutând mercurul să urce de la 3 grade în zori la 17 grade la orele prânzului. Presiunea atmosferică are o tendinţă de scădere de la 762 mm coloană de mercur, valoare doar uşor peste cea de 760, considerată confortabilă pentru organismul uman.

Duminică, vremea se răceşte cu aproximativ 3 grade în est şi sud-est şi tot aici cerul adună nori din care cad ploi locale sau burniţă. Tot în sud-est, vântul se simte destul viguros, în rest însă, vremea va fi ceva mai caldă, cu nori în trecere din care cad câteva averse în Oltenia, sudul Banatului şi zona montană, dar numai pe ici pe colo în celelalte zone, iar maximele urmează să fie între 7-8 grade pe litoral şi 19 în Câmpia de Vest. Vremea se răceşte uşor şi în Bucureşti. După câteva ore de ceaţă dimineaţa, amiaza nu va mai aduna mai mult de 14 grade.

Începem săptămâna cu nori şi ploi locale în est şi sud-est, dar odată cu lăsarea nopţii, ploile vor cuprinde şi vestul şi nord-vestul ţării. Temperaturile scad în est şi sudest, aşa că maximele abia dacă vor mai atinge 10-12 grade, dar spre vest e ceva mai plăcut luni, cu maxime de până la 16 grade.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite