Violator periculos în libertate, la Ploieşti. Sunaţi la 112 dacă îl vedeţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă îl vedeţi pe bărbatul din imagine grabiţi-vă să anunţaţi prezenţa lui la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la numărul unic de urgenţă 112.

Portretul robot îi aparţine unui bărbat acuzat de tentativă de viol de o tânără din Ploieşti. Modul de operare îl indică ca fiind extrem de periculos. Acesta a acţionat în miezul zilei, în scara unui bloc. Victima se întorcea acasă, a observat prezenţa lui, iar în momentul în care a intrat în apartament, bărbatul a intrat şi el în casă. I-a cerut fetei, de 24 de ani, să se dezbrace pentru a întreţine raporturi sexuale, dar la opoziţia victimei şi strigătele ei de ajutor a renunţat şi a plecat.

Bărbatul are constituţie atletică, înălţime de 1,80 - 1,85, ten deschis, ochi căprui şi, în momentul comiterii faptei purta o mustaţă subţire, care se prelungea şi se unea sub bărbie. De asemenea, purta geacă şi pantaloni de culoare neagră, ghete sport şi mănuşi de aceeaşi culoare, precum şi o şapcă. Bărbatul este acuzat de tentativă de viol.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite