Stiri din Ploiesti

Viol în grup la o stână din zona Valea Doftanei. Un cioban a fost supus la perversiuni sexuale

11 august 2011, 15:45 |  Autor: Alex Policală | 

Cuvinte cheie: viol stana valea doftanei ploiesti, cioban violat sotrile ploiesti, perversiuni sexuale cioban ploiesti,

Ciobanii din zonă sunt îngroziţi de ce i s-a întâmplat colegului lor (foto: Alex Policală)

ploiesti

Ciobanii din zonă sunt îngroziţi de ce i s-a întâmplat colegului lor (foto: Alex Policală)

 

Un cioban din comuna Șotrile fost bătut, legat și violat de către colegii săi, oieri. Întâmplarea nefericită a avut loc la o stână din zona Valea Doftanei.

Bogdan Florin Simion,  în vârstă de 28 de ani, a reclamat la poliţia din Valea Doftanei că a fost supus la perversiuni sexuale. Principalii suspecţi sunt doi colegi, tot ciobani, dintre care unul minor, de la stâna amenajată pe Muntele Pâraie, din Valea Doftanei.

Totul a pornit de la consumul de excesiv de băutură al celor trei. Petru Alexandru Covrig în vârstă de 19 ani și Samuel Chircă în vârstă de 15 ani s-au încins de la băutură și au tăbărât pe colegul mai vârstnic, l-au bătut, după care l-au legat de mâini cu un lanț și l-au violat anal și oral.

Polițiștii i-au reținut a doua zi, în urma sesizării, pe cei doi agresori, Petru Covrig a primit mandat de arestare pentru 29 de zile, iar Samuel Chircă în vârstă de 15 ani fost internat la Spitalul Voila pentru efectuarea unui control medical psihiatric care să dovedească dacă a avut  discernământ.

Cei doi tineri sunt acuzați pentru trei infracțiuni grave, lovire, lipsire de libertate și viol iar cel mai mare riscă riscă aproape 18 ani de pușcărie, în timp ce complicele de 15 ani, având în vedere că este minor, ar putea executa jumătate din pedeapsă" a declarat inspector Daniel Radu, purtător de cuvânt în cadrul IJP Prahova.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cazul Tanacu, în cărţi pentru festivalul de la Cannes

    „Beyond the Hills“, de Cristian Mungiu, inspirat de tragedia reală a unei exorcizări din judeţu ...

    Ploieşti: Drum surpat la Şotrile. Circulaţie îngreunată

    Ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute în ultimele zile, drumul comunal DC142 Şotrile - s ...

    Caii se îmbracă de la firma Pony din Mediaş

    „Forbes România“ prezintă povestea lui Constantin Velicea şi a fiului său, doi oameni de afacer ...

    Udrea s-a pupat lângă vâsc cu un fan la Predeal

    Ministrul Turismului şi Dezvoltării, Elena Udrea, a fost surprinsă pe străzile din Predeal, în ...

    VIDEO Radu Banciu: „Trebuie să spui lucrurile cu forţă“

    Realizatorul TV Radu Banciu explică într-un interviu pentru „Adevărul“ de unde vine atitudinea ...

    GALERIE FOTO Violatorul de copii de la Sibiu s-a pozat cu Mircea Badea, Dani Oțil, Daniel Buzdugan, Fuego sau ministrul Gabriel Berca

    Victor Căldărar, tânărul arestat la Sibiu și acuzat că ar fi violat trei copii, dintre care un ...

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": un film documentar, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă toată istoria noastră

    „Noi suntem urmaşii Romei? Sau istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsu ...

    VIDEO Andone s-a comportat ca ultimul golan la un derby Steaua - Dinamo. Tu l-ai fi iertat?

    Cu ocazia meciului Steaua - Dinamo din această seară, www.adevarul.ro vă oferă ocazia unică de ...

    Tigroaica

    S-a întâmplat la Sibiu, oraş cu un trecut dominat de civilizaţie, cu un prezent decent şi cu un ...

    Meşter lăsat fără hamurile şi hăţurile de la cal

    Camelia a fixat locul de atac, Mutu şi cu fiul său au forţat intrarea iar Şoimul a înscris. Cam ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole