Ploieşti: Valentin Ardelean, cel mai tânăr ceasornicar din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A înfiinţat, în urmă cu 16 ani, un atelier de specialitate, la Galeriile Comerciale, împreună cu unul dintre cei mai buni ceasornicari din ţară.

Valentin Ardelean este, de când se ştie, pasionat de ceasuri. Primele încercări de reparare a ceasurilor ale tânărului au cam eşuat. A reuşit însă la vârsta de 12 ani, să refacă primul său ceas cu baterii. În 1993, când avea doar 18 ani, Valentin, împreună cu un alt ceasornicar, au deschis un atelier de reparaţii în Ploieşti.

Ca să fie profesionist, Valentin a urmat cursurile Cooperativei Meşteşugăreşti Teleprecizia, dar multe din secretele ale meseriei le-a aflat de la asociatul lui. „Colegul meu Gheorghe Bâjgan este unul dintre primii cinci ceasornicari din România. Colaborează cu reprezentanţii Muzeului Ceasului şi, la cei 64 de ani ai săi, este foarte apreciat în branşă. El este părintele meu spiritual, de la el am învăţat abecedarul acestei meserii, iar la lucrările complexe mă ajută mereu”, spune Valentin Ardelean.

Pendulele sunt cel mai greu de reparat
Prin mâna tânărului ceasornicar au trecut sute de ceasuri, de la pendule cu giroscop, care trebuie întoarse doar o dată pe an, la ceasuri automatice, de mână sau ceasuri cronograf. Cel mai dificil de reparat sunt, după cum consideră el, pendulele vechi de peste 100 de ani, ale căror piese pot ceda foarte uşor.

La atelierul celor doi meşteri au venit clienţi cu ceasuri vechi de 200 de ani, care au fost readuse la viaţă. „Clienţii sunt diversificaţi, iar unii vin aici de 10 ani. Persoanele în etate  repară ceasuri mecanice, care sunt uşor de făcut. Tinerii aduc la reparat ceasuri cu baterii  sau pe quarţ, ireparabile, care au mecanismele turnate în plastic”, explică bărbatul.

Valentin Ardelean este cel mai tânăr ceasornicar din Ploieşti, însă, el spune că nu trăieşte din meseria asta. „Oamenii în etate au fost şi încă mai sunt sceptici când vin cu ceasurile la mine, pentru că nu au încredere în mine după modul cum arăt. În timp, mulţi dintre ei s-au convins că nu contează asta ci felul în care îmi fac treaba, fiind mulţumiţi de serviciile mele”, mai spune ceasornicarul.

Atenţie la falsuri
Tânărul are acasă o colecţie de 15 ceasuri mecanice antice pe care le-a achiziţionat de la clienţii săi nevoiaşi. Fiecare cameră a casei sale este „dotată” cu cel puţin cinci ceasuri de perete sau de birou, pe care le întreţine chiar el. O mare problemă a clienţilor care trec pragul atelierului lui Valentin o reprezintă faptul că achiziţionează, fără voia lor , ceasuri contrafăcute la preţurile celor originale.

„Le recomand ploieştenilor să cumpere din magazine ceasurile, dar să se uite la mecanisemele din ele care trebuie să fie ştanţate, să aibă o serie şi marca ceasului, care trebuie să se regăsească şi pe cadran şi pe capac”, explică tânărul.

Cel mai scump ceas reparat de Valentin este un Rollex, a fost al unei judecătoare din Ploieşti şi a cărui valoare a estimat-o la 10.000 de euro.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Cum ai ales această meserie?
V.R.: Totul a plecat de la un hobby. De mic mă uitam în ceasuri, de la 8,9 ani am încercat să le repar deşi le-am făcut praf şi aşa au rămas şi până acum, pe multe dintre ele aruncându-le la gunoi.

Când ai reparat primul ceas din viaţa ta?
V.A.: Pe la vârsta de 12 ani am reuşit să repar câteva ceasuri, dar cu mecanisme simple, pe baterii, care nu erau foarte complicate şi s-au reparat uşor. Apoi m-am decis să am atelierul meu.

CE-I PLACE
Îi place foarte mult muzica rock, pe care o ascultă zilnic, trupele lui preferate fiind U2 şi Iris. Iubeşte animalele şi creşte în curtea casei în care locuieşte câini, pisici şi broaşte ţestoase de uscat.

CE NU-I PLACE
Tânărului nu îi place kitchul şi snobismul, însă în fiecare zi, prin meseria pe care o are, intră în contact cu oameni snobi şi repară ceasuri care sunt nu sunt originale, ci doar nişte imitaţii nereuşite după produsele unor firme renumite.

PROFIL

Născut
19 martie 1975, Ploieşti

Educaţie
Este student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Experienţă
Este cesornicar de 16 ani

Familie
Are o soră şi un frate mai mare şi un frate geamăn

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite