Unde și cum vă puteți plăti impozitele, la Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea mai mare parte a impozitelor se colectează la ghișee. Foto Alex Policală
Cea mai mare parte a impozitelor se colectează la ghișee. Foto Alex Policală

Ploieștenii mai au la dispoziție doar două luni și jumătate pentru a-și achita obligațiile fiscale la bugetul local. Taxele, impozitele și amenzile se pot plăti în numerar, prin ordin de plată ori internet, la infochioșcuri sau chiar la domiciliu, prin colectorii Serviciului Public de Finanțe Locale Ploiești.

Ploieștenii au fost extrem de harnici în 2011 când a fost vorba de plata taxelor și impozitelor. Prin urmare, cei care nu vor să rămână de căruță, ar trebui să se grăbească, mai ales că mai au la dispoziție doar puțin timp, iar variantele de plată sunt diverse.

Astfel, dacă optați pentru numerar sau plata cu card bancar, aveți la dispoziție ghișeele de pe Bulevardul Independenței, strada Basarabi, Șoseaua Vestului sau cel din incinta Halelor Centrale, etajul I, la sediul Direcției de Gestiune Patrimoniu. Programul este de luni până vineri, între 8.00 și 16.00. Din 20 septembrie, impozitele pot fi plătite și la 10 oficii poștale din toate cartierele orașului.

Pentru plata prin internet, aveți nevoie de un cont de utilizator și o parolă, care se pot obține de la sediul Finanțelor Publice de pe B-dul Independenței, și care pot fi utilizate pe site-ul Primăriei, www.ploiești.ro. Și patru infochioșcuri, amplasate în centrul orașului și trei supermarketuri din oraș, sunt la dispoziția ploieștenilor. Plata se face cu card bancar, după scanarea electronică a cărții de identitate a proprietarului.

În fine, o altă modalitate este plata la domiciliu, introdusă din acest an, și valabilă atât pentru persoanele netransportabile cât și pentru cei care, din lipsă de timp, nu se pot deplasa la casierii.

Creșterea ritmului de colectare

La 30 septembrie, ploieștenii achitaseră deja 98,30% din valoarea impozitelor pe clădiri, 89,29% din cele pe terenuri și 97,08% din valoarea impozitelor pe autoturisme. Creșterea, față de aceeași perioadă a anului trecut, este de 10,77%", ne-a spus Simona Dolniceanu, directorul SPFL Ploiești. Din aceste taxe și impozite, s-au strâns la bugetul orașului peste 71 de milioane de lei.

Pentru neplata la termen a impozitelor şi taxelor locale se plătesc majorări de întârziere de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite