Un tunisian la antrenamentele „lupilor” petroliști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalistul tunisian Selim Ben Djemia a ajuns, marţi, la Ploieşti, participând la prima şedinţă de pregătire pe care FC Petrolul a avut-o programată în această săptămână. Fotbalistul este fost component al naţionalei „U21" a țării sale.

Născut în Franţa, pe 29 ianuarie 1989, Ben Djemia evoluează pe postul de fundaş stânga, putând fi utilizat, însă, şi în centrul defensivei. Crescut de gruparea italiană Genoa, acesta a jucat, sub formă de împrumut, în Serie B, pentru Padova (2009-2010) şi Frosinone (2010-2011), ultima dată figurând în lotul grupării franceze Red Star 93 Saint-Ouen.

Fost component al naţionalei „U21" a Tunisiei, Selim Ben Djemia va fi urmărit la antrenamente de către Valeriu Răchită, urmând ca, zilele următoare, să se ia o decizie în privinţa sa.

 Testul cu Petrolistul Boldeşti a fost anulat

Date fiind condiţiile atmosferice neprielnice, oficialii „lupilor" au decis să anuleze meciul amical cu Petrolistul Boldeşti, ce ar fi trebuit să se dispute joi, de la ora 14.30. „Găzarii" au efectuat, miercuri dimineaţă, vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă din Bucureşti, iar până vineri, atunci când este programată plecarea spre Antalya, se vor pregăti la Ploieşti.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite