Un tânăr de 26 de ani din Prahova a murit electrocutat în timp ce vroia să fure un cablu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri seară, lucrătorii Postului de poliţie Poiana Câmpina au fost sesizaţi de către un localnic despre faptul că a găsit un bărbat căzut pe stradă, în stare de inconştienţă, şi că intenţionează să-l transporte cu maşina personală la spital.

La faţa locului s-a prezentat un echipaj al ambulanţei care a preluat victima şi a transportat-o la o unitate spitalicească, însă, în scurt timp a decedat, prezentând mărci traumatice prin electrocuţie.

A fost constituită echipa operativă, care în urma cercetărilor efectuate a stabilit identitatea decedatului, acesta fiind A. Gabriel, de 26 de ani, din comuna Poiana Câmpina.

Cercetările au relevat faptul că în ziua respectivă, decedatul însoţit de alţi şapte cunoscuţi s-au deplasat cu autoturismul unuia dintre ei într-un parc de sonde petroliere din zona comunei Proviţa, cu intenţia de a sustrage cablurile de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor de extracţie.

Suspecţii au secţionat mai multe bucăţi de cablu, iar în momentul în care A. Gabriel a intenţionat să taie cu o foarfecă tip ,,gură de lup" unul dintre firele aflate sub tensiune, a fost electrocutat şi trântit la pământ.

Unul dintre cei cu care se afla l-a urcat în autovehicul şi l-a adus până în localitatea de domiciliu, unde a apelat sistemul „112", afirmând că l-a găsit pe stradă.

Cadavrul a fost transportat la SML în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului, celelalte persoane implicate fiind cercetate penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite