Un prahovean a vrut să vândă o puşcă pe internet, deşi o deţinea ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arma cu aer comprimat, de calibru 5,5 milimetri, era deţinută ilegal de către Aurel Petre, care s-a ales cu dosar penal pentru fapta sa.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase au găsit în casa lui Aurel Petre, de 42 ani, din comuna Berceni, o armă cu aer comprimat, de calibru 5,5 milimetri.

Potrivit poliţiştilor, iniţial prahoveanul s-a gândit să-şi aducă o armă din Spania pentru a o utiliza în ţară, însă s-a lăsat păgubaş când a realizat că procedura de obţinere a permisului de port armă implică multă birocraţie.

Astfel, pentru a nu o păstra ilegal, el s-a gândit să posteze un anunţ pe internet şi să ofere arma spre vânzare, însă, din nefericire, anunţul său a fost văzut chiar de lucrătorii din Poliţie.

Astfel, Aurel Petre s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de "deţinere fără drept de armă neletală din categoria celor supuse comercializării".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite