Un prahovean a murit în condiţii suspecte în Spania. Familia l-a găsit după ani de căutări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trei ani de la dispariţie, Cristian Tănăsoiu a fost identificat de poliţie în apropierea Madridului, dar îşi pierduse memoria, iar, la scurt timp, a fost găsit spânzurat. Cadavrul tânărului este la o morgă din Madrid şi pentru a-l aduce acasă este nevoie de 5.000 de euro.

Cristian Tănăsoiu era un băiat harnic, sufletist şi atent la nevoile celor din jurul său. În aprilie 2007, tânărul de 24 de ani şi-a anunţat familia că pleacă în Spania să muncească în construcţii, ca să facă rost de bani pentru a finaliza lucrările de reamenajare a casei unde locuia.

Câştiga aproape 2.000 de euro lunar şi era mulţumit de viaţa de acolo. În luna noiembrie a aceluiaşi an, băiatul a sunat acasă anunţând  că şi-a cumpărat bilet de autocar pentru a  se întoarce în ţară să petreacă sărbătorile de iarnă. Sora sa l-a sunat pe 9 decembrie, de ziua lui de naştere, însă acesta  nu a mai răspuns la telefon. De atunci nimeni nu a mai reuşit să dea de el.

„Este cumplit totul. Sunt încă în stare de şoc şi nu pot să-mi revin. Fratele meu era extraordinar. Eram foarte uniţi. În ianuarie 2008, speriaţi că nu dăm de el, ne-am prezentat la poliţie unde am dat tot felul de declaraţii. Au început căutările prin Interpol. Nu aveam nicio adresă de-a lui, şi nici nu-i cunoşteam prietenii pe care şi-i făcuse acolo", spune Andreea Tănăsoiu,  sora lui Cristian, ţinând strâns la piept poza fratelui.

Nu au bani pentru repatriere

În noiembrie 2010, la trei ani după dispariţia sa, familia tânărului a primit o înştiinţare de la poliţie. Oamenii legii din localitatea Alcobendas, situată la 15 kilometri depărtare de Madrid, îl legitimaseră pe Cristian pe o străduţă din apropierea unui spital.

„M-am împrumutat de bani şi am plecat cu o mătuşă să-l caut. Ne-au zis că locuia pe stradă, că nu ştia cum îl cheamă şi de unde vine. Când am ajuns şi noi era prea târziu, poliţia l-a găsit spânzurat într-un şanţ, unde avea un adăpost din cartoane. Asupra lui a fost găsit un bilet de la un medic al unei asociaţii de ajutorare pe care scria că suferă de o tulburare psihică, un soi de schizofrenie. Cred că a fost bătut, atunci de ziua lui de naştere şi că şi-a pierdut memoria", povesteşte Andreea, cu vocea tremurândă.

Durerea familiei lui Cristian este fără margini. Cadavrul tânărului este şi acum la o morgă din Madrid şi nu poate fi adus în ţară decât în condiţii speciale. „Avem mare nevoie de 5.000 de euro pentru a plăti transportul şi celelalte taxe pe care le percepe statul spaniol. Nu avem aceşti bani, suntem disperaţi, nu vrem să-l lăsăm să-l îngroape printre străini", a spus plângând Maria Tănăsoiu, bunica tânărului găsit spânzurat în Spania.

Cei care vor să ajute familia pot lua legătura cu sora lui Cristian la numărul de telefon 0763.599.737.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite