Un ploieștean s-a mutilat pe față cu un cuțit, „din dragoste“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul este sub supravegherea medicilor, la Spitalul Județean din Ploiești
Bărbatul este sub supravegherea medicilor, la Spitalul Județean din Ploiești

Un tânăr de 20 de ani din Ploiești a făcut un gest extrem după ce s-a certat cu iubita. Sâmbătă, bărbatul s-a automutilat cu un cuțit de bucătărie și a plecat însângerat, prin oraș.

Polițiștii au fost alertați de mai mulți trecători despre faptul că, pe Şoseaua Vestului, se află o persoană care sângerează în zona feţei.

La faţa locului a fost găsit D. Georgian, în vârsta de 20 de ani, care prezenta plăgi la nivelul feţei şi sângera, acestuia fiindu-i acordate îngrijiri medicale de către un echipaj al ambulanţei.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că în timp ce se afla la domiciliu împreună cu concubina, bărbatul a avut discuţii contradictorii cu aceasta, în urma căreia s-a automutilat pe faţă, folosind un cuţit de bucătărie.

Bărbatul a fost transportat la spital, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite