Un hoț din Prahova a dat lovitura în noaptea de Înviere la casa preotului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul oficia slujba în momentul în care a fost prădat. Arhivă Adevărul Ploiești
Preotul oficia slujba în momentul în care a fost prădat. Arhivă Adevărul Ploiești

Calculele unui hoț din comuna prahoveană Ciorani au fost date peste cap de polițiști. Acesta a crezut că a dat lovitura în cel mai potrivit moment: când părintele era la slujbă, iar casa acestuia era pustie.

În noaptea de 15 aprilie, polițiștii din Ciorani l-au depistat pe R. Robert, din comuna Colceag, ce avea asupra sa un flex ascuns sub geaca cu care era îmbrăcat.

Fiind întrebat cu privire la provenienţa flexului, bărbatul a declarat că l-a cumpărat în urmă cu aproximativ 20 minute de la un tânăr din Ciorani, achitându-i acestuia suma de 60 lei.

Acesta fost identificat, poliţiştii stabilind că este vorba despre S. Ionel.

Flexul a fost furat dintr-o anexă gospodărească aparţinând preotului paroh din Ciorani, care se afla la slujbă, împreună cu întreaga familie.

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de hoț, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Secţiei Poliţie Rurală nr. 6 Ciorani.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite