Un castru roman din Prahova va fi scos la lumină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Castrul roman din comuna prahoveană Drajna de Sus va fi scos la lumină și ulterior inclus pe traseul turistic Drumul Fructelor.

Ascuns mai bine de două mii de ani, sub un deal imens, acesta a fost descoperit în 1887 de săteni, în timp ce desfășurau lucrări agricole. Importanța istorică a acestuia este incontestabilă. Practic, castrul atestă fără dubiu faptul că romanii au trecut și au staționat în această zonă, inclusiv Legiunea a V-a Macedonica, care stătea permanent în Dacia.

Peste 30 de clădiri, ziduri, porți, fântâni și alei, inclusiv un pretoriu, adică o locuință a comandantului, datând din perioada 101-102, construite din pământ, și ulterior întărite cu piatră, la 118, în anul primei reorganizări a Daciei, așteaptă să fie scoase la lumină.

Câțiva ani de muncă

Operațiunile, de mare amploare, vor demara după data de 1 august. „Este vorba despre o continuare a cercetărilor arheologice desfășurate între anii '92-'96 de muzeografii noștri, o muncă extrem de amplă, dar și costisitoare. Din momentul în care vom demara lucrările și până când vom releva întreg castrul pentru a-l pune în valoare vor trece, cel mai probabil, câțiva ani", ne-a spus Marinela Peneș, directorul adjunct al Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova.

Castrul are o suprafață de peste 4,8 hectare, iar vestigii asemănătoare sunt și în zona Dumbrăvești, castrul cunoscut sub numele de Sfârleanca, și acesta neexploatat.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite