Un bețiv din Prahova, înarmat, a făcut spectacol la venirea Ambulanței
0Bărbatul a chemat salvarea pentru că se simțea rău, însă i-a așteptat pe medici cu un cuțit, pentru „legitimă apărare"
Bărbatul, din comuna prahoveană Ceptura, sat Rotari, a solicitat ambulanţa întrucât avea probleme medicale şi acuza stări de rău. La venirea echipajului însă, acesta a început să facă scandal, iar medicii au fost nevoiți să cheme polițiștii.
Aceștia l-au găsit lângă ambulanţă, în stare avansată de ebrietate și cu un cuțit cu lamă cu lungimea de 12cm, în buzunarul din spate al pantalonilor.
Fiind întrebat de provenienţa cuţitului, acesta a declarat faptul că l-a luat din casă şi îl poartă asupra sa pentru legitimă apărare.
Poliţiştii i-au luat cuţitul și i-au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de port ilegal de armă albă.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
