Un angajat de la Primăria Ploieşti, acuzat că a cerut şpagă pentru locuinţe sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emilian Minescu, funcţionar în cadrul Primăriei Ploieşti, riscă să facă ani grei de închisoare după ce a fost reţinut, ieri, pentru 24 de ore, de procurori pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Instanţa a decis astăzi arestarea lui şi a complicelui său pentru 29 de zile.

Angajatul Direcţiei Informatice, din cadrul Serviciului de Administrare Reţea, este acuzat de mai multe persoane că ar fi cerut mii de euro spagă pentru a-i ajuta să obţină locuinţe şi ajutoare sociale, dar şi indemnizaţii de creştere a copilului.

„În schimbul sumei de bani primite de la patru denunţători, funcţionarul din cadrul Primăriei a promis că va interveni pentru a soluţiona cererile de locuinţe sociale ale persoanelor respective. Vom extinde cercetările în acest caz pentru că se pare că sunt mai multe persoane păgubite", a declarat procurorul Daniel Ghiţă, de la parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Al doilea caz, aceleaşi acuzaţii

În luna mai, anul trecut, Adrian Manole, de 28 de ani, angajat al Administraţiei Serviciilor Comunitare din cadrul Primăriei Ploieşti, coleg de serviciu cu Emilian Minescu,  a fost arestar pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant când primea 1.000 de lei în schimbul facilitării obţinerii unei locuinţe sociale.

Vom reveni cu amănunte.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite