Ploieşti: UPG Ploieşti are economişti de frunte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doua studente ale Universităţii de Petrol Gaze din Ploieşti se află printre laureaţii Olimpiadei de Economie încheiată recent la intituţia de învăţământ superior din municipiu.

Universitatea de Petrol Gaze din Ploieşti a fost gazda Olimpiadei Naţionale a Studenţilor Economisti – secţiunea "Administraţie Publică şi Dezvoltare Durabilă".

Printre lucrările premiate s-au numărat şi cele realizate de două tinere care urmează un program de master în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice de la UPG.

Este vorba despre Gabriela Elena Dulgheru şi Mădălina Duca.  La Olimpiada Naţională a Studenţilor Economisti s-au aflat în competiţie 117 studenti, coordonaţi de cadre didactice din centre universitare din ţară şi din străinătate.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite