Trafic de canabis pe Valea Teleajenului. Ofiţeri sub acoperire au fost inflitraţi în grupul traficanţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ 20 de elevi din colegiul din Văleni au fost aduși la audieri. Foto Alex Policală
Aproximativ 20 de elevi din colegiul din Văleni au fost aduși la audieri. Foto Alex Policală

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la BCCO Ploieşti au destructurat o reţea de trafic de droguri ce acţiona pe toată Valea Slănicului. Peste 50 de poliţişti, jandarmi şi procurori au descins, ieri, la domiciliile a  zece traficanţi de droguri din Văleni, Lipăneşti, Boldeşti-Scăeni dar şi din municipiul Braşov.

La sediul DIICOT au fost aduse peste 40 de persoane atât traficanţi cât şi consumatori. Aproape 20 de elevi de la Colegiul Nicolae Iorga din Vălenii de Munte, suspectaţi pentru consum, au fost aduşi cu autocarul la audieri.  

Cei zece traficanţi cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani cumpărau canabis, haşiş şi LSD din Bucureşti sau Braşov şi apoi revindeau marfa în cercul lor de cunoscuţi. Aceştia desfăşurau trafic de la începutul acestui an, iar preţurile variau de la 50 de lei, gramul de canabis, până la 150 de lei, un timbru de LSD.  În urma percheziţiilor la domiciliile suspecţilor s-au găsit câteva zeci de grame de canabis", a declarat Ionuţ Botnaru, procuror-şef al DIICOT Ploieşti.

„Am infiltrat ofiţeri sub acoperire în acest grup şi i-am urmărit timp de aproape zece luni. Dosarul este foarte bine documentat", a precizat un lucrător al BCCO Ploieşti. „A fost o surpriză pentru noi, sunt elevi buni. Aceștia beneficiază de prezumția de nevinovăție și, din câte am înțeles, există suspiciuni de consum de droguri și nu de trafic.  Din păcate, noi nu putem controla cercul de prieteni al elevilor noștri și ceea ce fac aceștia în viața lor extra-școlară", a spus Petre Vulpe, directorul Colegiului „Nicolae Iorga" din Vălenii de Munte.

Traficanţii acţionau pe toată Valea Teleajenului, în localităţi precum Vălenii de Munte, Măneciu, Teişani, Cheia, Lipăneşti şi chiar Ploieşti, iar cercul consumatorilor ar putea fi mai mare. Conform procurorilor DIICOT traficanţii riscă pedepse cuprinse între 3 şi 20 de ani de detenţie , iar consumatorii între şase luni şi cinci ani de puşcărie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite