Toalete ecologice la preţ de lux pentru ploieşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Administraţia plăteşte aproximativ 7.800 de lei pe lună pentru închirierea şi igienizarea toaletelor de trei ori pe săptămână.

În plină criză economică, Primăria Ploieşti plăteşte 46.762 de lei pentru cele 24 de toalete ecologice amplasate în cele mai aglomerate zone din oraş. Contractul pentru închirierea şi igienizarea toaletelor a fost câştigat de o firmă din Arad şi este valabil până la sfârşitul anului.

Loc de distracţie pentru vagabonzi

Utilitatea acestor toalete pare inexistentă chiar şi pentru conducerea Administraţiei Domeniului Public şi Privat, instituţie care a organizat licitaţia. “Personal eu nu aş fi amplasat astfel de toalete pe domeniul public pentru că ele constituie un loc distracţie pentru vagabonzi noaptea, sunt vandalizate şi nu sunt întreţinute de ploieşteni. Însă, ca director al ADPP trebuie să răspund solicitărilor cetăţenilor care ne-au trimis foarte multe cereri în acest sens”, ne-a declarat Dan Ioniţă, directorul ADPP.

Vechiul contract a expirat la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, iar până acum s-a considerat că fiind iarnă ploieştenii nu au nevoie de astfel de toalete.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite