Tentativă ratată de jaf armat, la Azuga. Hoțul a fost prins în mai puțin de 20 de minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr care vroia să-și plătească factura de mobil din furturi a fost „învins" de două femei, o vânzătoare pe care vroia să o jefuiască, și o clientă. Nu a avut succes nici cu fuga cu trenul. Polițiștii îl așteptau în Gara Câmpina.

Ieri, în jurul orei 15.00, tânărul a intrat într-un magazin din zona gării oraşului Azuga  și a ameninţat vânzătoarea cu un pistol supus notificării, cerându-i banii din casa de marcat.

Femeia a solicitat unei cliente care se afla în magazin, să anunţe poliţia, dar și aceasta a fost, la rândul ei, ameninţată cu pistolul. Suspectul s-a speriat, a fugit din magazin şi s-a urcat într-un tren, care a plecat în direcţia Ploieşti. Pe urmele lui plecase și femeia pe care vroia să o jefuiască, dar, cum aceasta nu l-a prins, a anunțat Poliția.

În orei 15.20, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina, coordonaţi de I.P.J. Prahova, au reuşit prinderea suspectului, care a fost depistat în tren în momentul în care acesta a oprit în gara Municipiului Câmpina.

Tânărul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Câmpina, în vederea cercetărilor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite