Telegondola din Sinaia rămâne în posesia Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executarea silită a telegondolei din staţiunea Sinaia nu a mai avut loc. Primăria a reuşit să achite ieri cei 300.000 de euro, reprezentând ultima rată dintr-un contract în valoare totală de 7,6 milioane de euro încheiat în 2006 cu Dunărea SA.

Administraţia locală din Sinaia a reuşit să câştige ieri o primă bătălie dintr-un război care deocamdată nu s-a încheiat. Deşi executorul judecătoresc a anunţat că va pune sechestru pe instalaţie, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Primăria a reuşit să achite ieri cei 300.000 de euro, reprezentând ultima rată dintr-un contract în valoare totală de 7,6 milioane de euro încheiat în 2006 cu Dunărea SA. Tot ieri, Judecătoria din Sinaia a decis să suspende executarea silită.

Reprezentanţii administraţiei locale susţin că o dată achitată suma se poate trece şi la următorul pas: încheierea contractului de vânzare - cumpărare între primărie şi firma de leasing.  

„Trebuia să vină reprezentantul Dunărea SA cu un executor judecătoresc pentru a pune sechestru pe gondolă, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, deoarece am obţinut o sentinţă prin care s-a suspendat pentru moment executarea. S-a ajuns în această situaţie din cauza firmei de leasing, care a montat un pilon pe o zonă cu alunecare. Telegondola nu a mai funcţionat timp de şase luni, noi nu am putut să achităm o rată de leasing , iar ei au apelat la un executor judecătoresc pentru a o confisca. Cei 7, 6 milioane de euro, bani proveniţi de la Guvernul României şi din bugetul local, au fost achitaţi integral, iar acum aşteptăm să ne facă actul de vânzare - cumpărare", ne-a explicat primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea.

Bugetul local al staţiunii a fost afectat în mod direct din cauza nefuncţionării telegondolei. Lunar, în ultima jumătate de an, s-au pierdut câte 200.000 de lei.

Protestul sinăienilor

Peste 500 de sinăieni s-au adunat dis de dimineaţă în faţa telegondolei pentru a protesta împotriva executării. Vestea că instalaţia rămâne în continuare a fost dată chiar de primarul Vlad Oprea. Fericiţi, oamenii au plaudat minute în şir.

„Am venit să ne apărăm bunul nostru care a fost plătit cu banii cetăţenilor sinăieni. Telegondola este a noastră şi nu lăsăm pe nimeni să ne-o ia. Vorbim de cea mai importantă investiţie a oraşului Sinaia şi eu cred că am câştigat-o în cele din urmă. Mă bucur foarte mult pentru această reuşită şi sunt convins că şi turiştii au aceeaşi părere", ne-a spus sinăianul  Miron Ghiuţă.

Edilul staţiunii este optimist în privinţa telegondolei şi anunţă că instalaţia se va redeschide în această iarnă. În următoarele zile, primăria va cere firmei de leasig actele din care rezultă că problemele la stâlpul cu numărul 6 au fost remediate, după care se va depune o cerere la ISCIR pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare.  Telegondola din Sinaia a fost inaugurată în decembrie 2007 şi face legătura între Cota 1000 şi Cota 1400.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite