Sven Goran Eriksson ar putea prelua Petrolul Ploieşti!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vivi Răchită, fostul tehnician de la Petrolul Ploieşti, a făcut un anunţ şoc, explicând că formaţia prahoveană poate fi preluată de o firmă în cadrul căreia este implicat şi Sven Goran Eriksson, titrează gsp.ro.

"Am primit o hârtie oficială a unui grup de investitori din Italia, care se folosesc de numele lui Sven Goran Eriksson, prin care suntem anunţaţi că vor să cumpere Petrolul. Fiul lui Eriksson a fost la meciul cu Gaz Metan Mediaş", a spus Răchită la DigiSport.

„Dacă italienii vor înainta o ofertă, atunci poate domnul Capră va face o afacere şi-l va vinde. Eu vreau să mă ţin de cuvânt faţă de ce am discutat în iarnă cu domnul Walter. Eu voi pleca. Îmi doresc foarte mult să plec", a declarat Vivi Răchită la „Fanatik Show", citat de acceași sursă.

Pe adresa Primăriei Ploiești ar fi venit o scrisoare din partea unei bănci de investiții în care s-ar preciza că din staff-ul tehnic al echipei va face parte Sven Goran Eriksson.

Chiar și în ipoteza că scrisoarea și venirea lui Eriksson ar fi o glumă, vestea i-a făcut să viseze, deja, cu ochii deschiși, pe suporterii lupilor galbeni.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite