Sute de ploieşteni reclamă,săptămânal,abuzurile băncilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până în prezent, reprezentanţii CJPC Prahova au dat zeci de amenzi unităţilor bancare, în valoare de 200.000 de lei.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova este asaltat de sute de reclamaţii săptămânal, din partea clienţilor nemulţumiţi de neaplicarea OUG 50/2010, care elimină comisionul de risc şi cel de rambursare anticipată a creditului. 

„Am pe masă sute de dosare în care ploieştenii reclamă abuzurile băncilor. Cele mai multe vizează neconformarea băncilor de a scoate comisionul de risc şi calculul eronat al dobânzii. Săptămânal, ajung la noi 300 de reclamaţii", ne-a declarat Cristian Toader, directorul CJPC.

Potrivit declaraţiilor directorului instituţiei, majoritatea sesizărilor vizează cotractele încheiate de Volksbank, care a primit şi cele mai multe amenzi, în valoare de 70.000 de lei.

În ultima lună, reprezentanţii CJPC au aplicat amenzi unităţilor bancare de 200.000 de lei, controalele urmând să continue şi în perioada următoare, fiecare sesizare fiind verificată pe teren de inspectorii instituţiei.

„Cel mai probabil, deponenţii nemulţumiţi se vor organiza într-o asociaţie şi vor începe o luptă juridică împotriva unităţii bancare respective pentru a-şi recupera pierderile", a mai precizat Cristian Toader.

Până astăzi, băncile din România trebuie să modifice circa opt milioane de contracte de credit. Pe lângă costurile supli­mentare pentru bănci, acestea vor trebui să schimbe formula de calcul al dobânzilor şi, în unele cazuri, şi nivelul dobânzilor percepute de la clienţi.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite